Mesaj disperat din Alep: Rușii să ne bombardeze doar o dată!

Data actualizării: Data publicării:
ALEP

Situația din orașul sirian Alep se agravează pe zi ce trece. Spitalele sunt lovite în repetate rânduri de aviația regimului de la Damasc, dar și de avioane ale armatei ruse, ceea ce l-a făcut pe unul dintre membrii echipelor de salvare să lanseze un mesaj disperat, difuzat ulterior și de BBC.

ALEP

Guvernul Rusiei folosește aceeași strategie pe care a utilizat-o anterior regimul sirian: atacă succesiv. Vă rog, atacați doar o dată, pentru că noi vrem să mergem acolo, să le acordăm primul ajutor celor aflați sub dărâmături. Ne împiedicați să ajungem acolo și să-i salvăm pe civilii aflați sub dărâmături. Le-am auzit strigătele, dar ne-am retras”, spune salvatorul.

Înregistrarea poate fi ascultată AICI, după minutul 3:00.

În timp ce marile puteri se acuză reciproc de eşecul discuţiilor, cel mai mare spital din partea controlată de rebeli a orașului Alep - unde are loc o vastă ofensivă a regimului sirian cu sprijinul Rusiei - a fost distrus în cursul unor raiduri aeriene, potrivit unei organizații neguvernamentale și Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Spitalul a fost vizat direct de raiduri aeriene”, a anunțat Rami Abdel Rahmane, director al OSDO. „Spitalul M10, cel mai mare din estul orașului Alep a fost distrus și nu mai funcționează permanent”, a scris pe Twittter Adham Sahloul, de la SAMS (Syrian American Medical Society).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri