Sari la conținut
News Alert

Mesajul Phenianului după eliberarea studentului american

Studentul american Otto Warmbier, sosit miercuri în SUA în stare de comă după un an și jumătate de detenție în Coreea de Nord, a fost eliberat din rațiuni ''umanitare'', a afirmat joi agenția oficială de presă nord-coreeană ACTC, relatează AFP și Reuters.

otto

Foto: Xinhua/Lu Rui via Getty Images

''Otto Frederick Warmbier, care era condamnat la muncă silnică, a fost trimis în țara sa pe 13 iunie 2017, din rațiuni umanitare, în baza unei hotărâri a Curții centrale a RPDC'', a indicat agenția, folosind inițialele oficiale ale Republicii Populare Democrate Coreene, notează Agerpres.

Otto Warmbier (22 de ani), un student al Universității Virginia, a fost evacuat miercuri din motive medicale în SUA. Familia sa a indicat că Warmbier a sosit în stare de comă.

Potrivit unui oficial american, citat de Reuters, eliberarea studentului survine după ce emisarul special al Departamentului de Stat al SUA, Joseph Yun, s-a deplasat la Phenian și a cerut eliberarea lui ''din motive umanitare'', după o serie de contacte diplomatice secrete.