Mesajul Reginei Elisabeta a II-a după referendumul din Scoţia

Data publicării:
regina elisabeta-AFP Mediafax Foto-ADRIAN DENNIS

În tabăra unioniştilor, a fost explozie de bucurie atunci când s-au anunţat rezultatele referendumului pentru independenţă. Simpatizanţii uniunii cu Anglia au plâns, au cântat şi au dansat de fericire că Scoţia rămâne parte a Marii Britanii, aşa cum este de 307 ani. Lacrimi au fost şi în tabăra separatiştilor, însă de supărare că referendumul nu le-a împlinit visul, acela de a trăi într-un stat independent.

Şeful guvernului scoţian, care a fost şi principalul promotor al independenţei, şi-a recunoscut înfrângerea, după ce a devenit clar că victoria aparţine unioniştilor. Alex Salmond a anunţat că va demisiona.

„Am pierdut referendumul, dar Scoţia mai poate încă să ducă înainte iniţiativa politică. Scoţia poate încă să iasă o adevărată învingătoare. Pentru mine, ca lider, timpul aproape mi s-a terminat, dar pentru Scoţia, campania continuă şi visul nu va muri niciodată”, a spus Alex Salmond, şeful Guvernului Scoţiei.

De la Londra, premierul David Cameron a salutat rezultatul referendumului şi a promis că va da mai multe libertăţi nu doar scoţienilor, ci şi celorlalte naţiuni din Regatul Unit - englezi, galezi şi nord-irlandezi.

Scoţienii au păstrat intactă familia celor patru naţiuni ale noastre. Acum, această dezbatere a fost tranşată pentru o generaţie sau aşa cum a spus Alex Salmond (şeful guvernului scoţian - n.r.), poate chiar pentru o viaţă întreagă. Deci nu vor mai fi dispute, nu vom mai relua referendumul, am auzit vocea clară a naţiunii scoţiene. Este mai mult decât corect ca un nou acord pentru Scoţia să fie însoţit de noi acorduri pentru toate ţinuturile Regatului Unit”, a spus David Cameron, premierul Marii Britanii.

De la domeniul său din Scoţia, Elisabeta a doua a anunţat printr-un comunicat că familia regală este gata să susţină poporul scoţian şi să muncească împreună pentru viitorul întregului Regat.

"Acum, în timp ce mergem înainte, ar trebui să ne amintim că, în ciuda diferenţelor de opinie care au fost exprimate, noi avem în comun o dragoste solidă pentru Scoţia, care este unul dintre lucrurile ce ajută la unirea noastră, a tuturor", a spus Reginei Elisabeta a II-a după referendumul din Scoţia.

Peste 97 la sută din scoţienii cu drept de vot s-au înregistrat pe listele electorale pentru referendum, iar dintre aceştia 84,59 % s-au prezentat la urne.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri