Sari la conținut

PAȘAPORT DIPLOMATIC. Cum explică ministrul de externe al Iranului fenomenul terorist

"Alienarea, frustrarea, lipsa de speranţă, lipsa posibilităţilor de a obţine ceea ce vor, alături de o gândire care are un caracter ideologic şi o manifestare politică sunt cauze pentru ceea ce se întâmplă astăzi în Orientul Mijlociu." Ministrul de externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a fost la Bucureşti şi a susţinut o conferinţă despre fundamentele terorismului.

(VIDEO - prima parte)

(VIDEO - a doua parte)

Putere politică și bani. Acestea sunt scopurile unei organizații teroriste, chiar dacă discursul public va menționa lupta pentru libertate și apărarea valorilor fundamentale ale unei religii sau ideologii. De-a lungul timpului, terorismul a fost folosit de diferite grupări politice pentru a-și atinge scopurile. Teroarea, cuvânt din care derivă și denumirea fenomenului, este metoda cu ajutorul căreia se obțin rezultatele dorite. Pentru teroriști, violența este calea spre un sistem mai bun.

Mohammad Javad Zarif: Am fost invitat să vorbesc despre terorism şi extremism şi cred că este eşecul actualei situaţii internaţionale de aceea trebuie să vorbim despre acest fenomen care nu se limitează la zona noastră, din păcate. Unii, din lipsa unei viziuni corespunzătoare, cred că pot limita extremismul şi terorismul la o localitate, o arie, o ţară, o regiune. Dar acum este clar că este o problemă globală. Iar o problemă globală are rădăcini globale. Trebuie să ne dăm seama cum să ne ocupăm de asta. Unii cred într-un citat faimos, dar destul de ciudat al unui consilier de securitate al unei ţări regionale, pe care nu l-aş numi, şi anume că "vom lăsa ca teroriştii, extremiştii şi sirienii să se omoare între ei pe fronturile din Siria". Am văzut cu toţii cât de greşită este această abordare.

Teroriştii şi extremiştii, dacă nu te ocupi de această problemă de o manieră amplă, vor deveni şi mai puternici prin violenţă. Se vor întări prin moartea membrilor săi, prin viziunea lor perversă de martiriu. Acesta este motivul pentru care ne arată imaginile morţii şi distrugerilor. Aşa atrag noi membri. Deci este important să observăm cauzele de bază şi să ne ocupăm de ele pe viitor.


 

Occidentul este deseori privit ca o victimă a terorismului, observație fundamentată pe fapte reale, care au șocat și au provocat numeroase victime, atunci când au fost comise. Atentatele care ucid civili sunt însă mai numeroase în zonele unde grupările teoriste se simt acasă, acolo unde au baze. Nimeni nu este la adăpost în fața acestei amenințări.

Mohammad Javad Zarif: Cred că este uşor pentru noi, în Orientul Mijlociu, să dăm vina pe Occident ca vinovat pentru cauze. Este şi mai uşor pentru Occident să dea vina pe noi. Dar ca să mergem mai departe trebuie să rupem această mentalitate şi să începem să o luăm ca pe o problemă comună.

Există o teorie veche conform căreia democraţiile nu se luptă între ele niciodată, că extremismul este produsul dictaturilor. Şi într-o anumită măsură este adevărat. Am mai spus asta. Dar când vezi persoane născute în Franţa, cu o educaţie, crescute în societatea franceză, care vorbesc franceza ca limbă maternă, şi chiar este limba maternă pentru că s-au născut şi au crescut la marginea Parisului sau la Marsilia, sau oameni care vorbesc cu accent britanic, ca membrii aristocraţiei britanice, şi decapitează oameni nevinovaţi în Siria, atunci îţi dai seama că nu este vorba de sistemul de educaţie al dictaturilor, sau de religii perverse care dau naştere la extremism.

Trebuie să începem să analizăm factorul psihic, de ce se întâmplă acest fenomen. Deci cum anume devine extremist cineva născut şi crescut în Franţa sau în Siria, Arabia Saudită sau în orice parte în regiunea noastră? Parţial din lipsa speranţei. O ameninţare comună pentru oamenii aceştia este că se simt marginalizaţi. Se simt fără speranţa unui viitor mai bun. Ei simt că nu au şansa să arate ce pot. Fie că este vorba de societăţile occidentale, care devin tot mai xenofobe, fie că vorbim de societăţile lor, tot mai represive, fără posibilitatea de a fi reprezentate prin orice formă a alegerilor. Putem avea abordări diferite în privinţa alegerilor. Poate nu vă plac ale noastre, poate nu ne plac ale voastre. Dar măcar putem spune că în anumite ţări oamenii au posibilitatea de a-şi exterioriza frustrarea în cabinele de vot. Am văzut cu toţii cum oamenii îşi exteriorizează frustrarea în cabinele de vot.


 

Şi totuși, cum devin oamenii obișnuiți teroriști? Ce se întâmplă în mintea celor care aleg să urmeze un drum despre care sunt informați încă de la început că le schimbă fundamental viața și că poate însemna chiar finalul ei?

Mohammad Javad Zarif: Este un risc comun, lipsa de speranţă pentru viitor. Când oamenii se simt marginalizaţi în occident, când oamenii văd că ceea ce este sacru pentru ei, valorile lor, credinţa lor atacate în fiecare zi.

Un oficial european a spus la Davos acum câţiva ani, şi cred că avea dreptate: în occident, dacă ataci negri, eşti rasist. Dacă ataci evrei, eşti antisemit. Dar, dacă ataci musulmani, atunci îţi exerciţi libertatea de exprimare. Acest lucru împinge oamenii la marginea societăţii. Şi provoacă furie. Nu pe baze religioase. Unii dintre cei care au comis cele mai grave acte de barbarie în numele Islamului nu erau musulmani convinşi. Este un fenomen social cauzat de privaţiuni, de alienare, marginalizare în societate, de luarea oricărei speranţe de la un om, de a nu avea niciun fel de reprezentare în comunitatea lor, nicio identitate. Deci acesta este un aspect.

Un alt aspect, şi o să încep prin a da vina pe societatea occidentală şi apoi trec şi la a noastră, nu vă faceţi griji. Un alt aspect este invazia şi ocupaţia străină. Regiunea noastră a cunoscut invazia şi ocupaţia străină timp de 60-70 de ani. Palestinienilor li s-a luat patria, mijloacele de trai, supuşi la agresiuni, discriminare, sau aşa cum a spus preşedintele Carter, la apartheid. De generaţii întregi, oamenii se nasc, cresc şi mor în tabere de refugiaţi. Nu-şi văd patria niciodată. Acestea duc la resentimente. Şi le vedeţi parţial reflectate în luptă şi parţial folosite de demagogi care creează acest tip de perversiuni sub forma violenţelor extremiste.


 

De-a lungul timpului, războaiele s-au purtat deseori cu sprijin din exterior. Cei care intervin între două părți aflate în conflict ca să încline balanța victoriei spre una dintre ele, au de fiecare dată un interes. Dorințele unui terț coincid rar cu cele ale părților beligerante, iar acest lucru duce la complicarea unei situații pe termen lung.

Mohammad Javad Zarif: Vedem de asemenea încercări din partea Statelor Unite de a crea o nouă ordine mondială. Aceste încercări au început cu mult înainte ca preşedintele George W. Bush să îşi înceapă mandatul. De fapt, aceste încercări au început imediat după colapsul regimului comunist. Să ne amintim de preşedintele George Bush, care era mult mai înţelept decât fiul său, el a ţinut un discurs la ONU, în care a formulat necesitatea unei noi ordini mondiale. Această nouă ordine însemna că SUA avea o iluzie, şi anume că a câştigat războiul rece. Când de fapt războiul rece nu era unul singur. Uniunea Sovietică s-a dezintegrat din cauza scindărilor interne, dar Occidentul nu a câştigat războiul rece. Sovieticii au pierdut războiul rece. Şi este o diferenţă marcantă între cele două concepte. Dar iluzia că Occidentul a câştigat războiul rece a creat condiţiile pentru SUA să încerce să instituţionalizeze această victorie prin incursiuni militare. Incursiuni militare care au avut loc aproape câte una în fiecare an, atât în perioada preşedintelui George Bush, cât şi a lui Clinton. Să ne amintim invazia în Somalia, atacul împotriva Libiei, luptele aproape în fiecare an din Irak, Kosovo şi alte părţi în Europa aproape în mod regulat, într-o încercare a conducerii militare a SUA de a-şi instituţionaliza supremaţia de moment.


 

Religia este un factor important în societățile din Orient. În rândul popoarelor orientale, sentimentele religioase puternice sunt generate de lideri care prezintă Occidentul ca pe o amenințare la valorile tradiționale. Acest tip de idei ajută politicienii să manipuleze publicul într-o direcție care nu duce la evoluție și dezvoltare socială. La un moment dat, oamenii încep să resimtă că trăiesc într-un sistem incapabil să răspundă nevoilor lor, și se revoltă.

Mohammad Javad Zarif: Această prezenţă în regiunea noastră, manifestată la începutul acestui secol prin invadarea Afganistanului şi Iranului, a distrus doi dintre inamicii noştri. Deci dintr-o perspectivă pur naţionalist iraniană, ar trebui să fiu recunoscător. Dar dintr-o perspectivă pe termen lung acestea au fost cauze catastrofale pentru alimentarea resentimentelor care continuă şi în zilele noastre.

Ce s-a întâmplat? Este Afganistan o ţară mai sigură astăzi? Am fi în mod sigur fericiţi dacă talibanii ar fi înfrânţi. Dar resentimentele nu duc nicăieri. Evident, putem găsi alte motive. Nu există investiţii majore în economia afgană. De aceea, producţia de droguri continuă. Dar nu despre aceasta doresc să vorbesc acum. Deci nu voi trata acest subiect, deşi este o cauză majoră. Faptul că economia informală există şi continuă să domine în mare măsură economia formală în Afganistan, este cauza pentru care se prelungeşte insecuritatea, violenţa şi faptul că se simte o nevoie pentru miliţii şi grupuri teroriste. Dar invazia străină a dus la creşterea resentimentelor. Invazia străină în Irak a dus la formarea Daesh şi Al-Nusra în zilele noastre.

Nu vreau să mă laud, dar în februarie 2003, cu două luni înainte de invazia Irak de către SUA am luat cuvântul, ca reprezentantul permanent al Iran în faţa Consiliului de Securitate, şi am prezentat practic toate argumentele pe care toţi colegii mei din Orientul Mijlociu le gândeau, dar foarte puţini vorbeau deschis despre ele. Am spus atunci că invazia Irakului de către SUA are multe incertitudini. Dar va avea în mod sigur un efect, şi anume că această invazie va duce cu siguranţă la creşterea extremismului în regiunea noastră. Nu este nevoie de o inteligenţă deosebită să îţi dai seama de asta. Este legea simplă a acţiunii şi reacţiunii în regiunea noastră. Ceea ce a dat naştere la o problemă adâncă şi foarte gravă în vecinătarea noastră, care se manifestă sub forma unei violenţe nemiloase şi barbare, aşa cum vedem. Este o furie adânc înrădăcinată. Pentru ca un tânăr de 14 ani să meargă şi să se omoare, da, este nevoie şi de spălarea creierului, de o comunicare subtilă. Nu vorbim despre o mână de fanatici. Vorbim de oameni care folosesc metode foarte elaborate de comunicare, de spălare a creierului pentru a pregăti mulţi sinucigaşi cu bombe.


 

Diferențele religioase stau la baza multor conflicte din Orient. Schisma dintre shia și sunni este cea mai veche din istoria Islamului. Dar shia și sunni înseamnă mai multe secte, școli, aripi și mișcări care interpretează nuanțat aceeași religie.

Mohammad Javad Zarif: Acum, despre problemele noastre. Problemele evidente sunt şomajul, lipsa posibilităţilor de dezvoltare, de locuri de muncă, de oportunităţi economice. Dar acestea nu sunt răspuns la toate întrebările. Cei mai nemiloşi atentatori sinucigaşi provin de fapt din cele mai bogate societăţi din regiunea noastră. Vă amintiţi câţi dintre atentatorii din 11 septembrie veneau din Arabia Saudită? Parcă 14 din 19 veneau din Arabia Saudită. Câţiva din Emiratele Unite, şi doar puţini din Egipt. Deci asta nu explică totul.

De ce oameni care provin din medii dezvoltate au asemenea înclinaţii? Aşa cum văd eu, cauza este eşecul sistemului de stat în regiunea noastră, de a împlini aspiraţiile fundamentale ale oamenilor. De aceea au loc revoluţiile, indiferent cum le spunem, primăvara arabă, trezirea islamului, este o reacţie la tot sistemul de stat. La incapacitatea statului de a răspunde nevoilor, aspiraţiilor, a necesităţilor de bază ale populaţiei. Iar dintre acestea, poate că cea mai importantă este incapacitatea de a gestiona şi a rezolva chestiunea palestiniană. Dar nu numai aceasta.

Există o listă întreagă de cauze. Printre care şi absenţa unei metode nonviolente de a neutraliza aceste frustrări. Alegeri rare, puţine posibilităţi de acţiuni sociale, deci este această furie concentrată, se manifestă efectul acestei furii concentrate. Repet: nu o spun ca pe o justificare, credeţi-mă. Am spus-o şi o spun din nou: vorbim de o formă pervertită, non-islamică, inumană a reacţiei. Dar trebuie să înţelegem de ce se manifestă şi se întâmplă. Deci eşecul sistemului de stat de a răspunde la necesităţie populaţiei este o altă cauză. Apoi, din nefericire, există şi o ideologie. O ideologie bazată pe diviziune, pe ură, pe respingerea a tuturor celorlalţi. Această ideologie nu are nimic de-a face cu islamul. Oamenii în Occident vorbesc despre toleranţă. Toleranţa înseamnă să nu accepţi punctul de vedere al celuilalt, îl consideri inacceptabil dar spui: nu mă interesează, crezi ce vrei! Asta înseamnă toleranţa, în rest vorbim de sinergie, de cooperare. Toleranţa este forma minimă de înţelegere. Să ne uităm la Islam. Acum 1400 de ani în probabil cea mai dură perioadă a necredincioşilor un capitol din Coran numit El-Kufr se referă la necredincioşi. Nu la creştini sau evrei pe care Coranul îi consideră credincioşi, ci la cei care resping religia. Kufr în terminologia arabă înseamnă "cineva care ascunde adevărul". Nu doar nu acceptă adevărul, ci îl şi ascunde. Tu îţi urmezi religia ta, eu pe a mea. Religia ta este a ta, a mea e a mea. Deci asta este perspectiva islamică. Dar există o ideologie bazată pe respingere. Iar această ideologie a fost promovată în ultimele decenii, mai ales după revoluţia islamică din Iran, ca antiteza ideologiei revoluţiei islamice promovată de Iran sub firma gândirii wahabite. S-a infiltrat în fiecare moschee peste tot în lume, cu sprijinul multor dolari proveniţi din afaceri cu petrol. Respingerea oricui care nu gândeşte la fel. O numim tekfir, ceea ce în concepţia noastră este total antiislamic. Oricine spune, oricine promovează credinţa, în numele lui Dumnezeu atotputernic şi al profetului Mohamed, este considerat musulman, iar sângele lui e considerat sacru. Dar ei spun foarte simplu: nu trebuie acceptaţi. Deci ei nu sunt necredincioşi, sunt consideraţi necredincioşi. Ca să folosim terminologia creştină care excomunică. Şi aceasta reprezintă începutul unui proces al îndepărtării. Inclusiv îndepărtarea fizică. La început o justifică, apoi încep să o glorifice. Iar aceste două fenomene împreună, respectiv resentimentul faţă de incapacitatea sistemului de stat de a răspunde necesităţilor oamenilor, combinat cu această ideologie este folosit pentru a devia atenţia de la cauzele fundamentale ale acestora înspre un inamic închipuit. În speranţa - iar eu cred în idealuri - în care această deviere va duce la siguranţa şi securitatea celor care sunt ţintele atacurilor. Şi cred că aceşti factori combinaţi: alienarea, frustrarea, lipsa de speranţă, lipsa posibilităţilor de a obţine ceea ce vor, alături de o gândire care are un caracter ideologic şi o manifestare politică sunt o explicaţie pentru ceea ce se întâmplă astăzi în regiunea noastră.