Sari la conținut
News Alert

Ministrul israelian al apărării: Lumea se află într-un al treilea război mondial

Foto: Gulliver/GettyImages

„Suntem în aceeași barcă”, a declarat Moshe Yaalon, la postul militar de radio.

„Lumea se află în acest moment într-un al treilea război mondial sau, cum i se mai spune, în plină ciocnire a civilizațiilor. Trebuie să îi facem față împreună”, a spus el.

„Cooperăm cu Belgia și cu alte țări europene”, a adăugat el. „Suntem în aceeași tabără, cu valori și interese comune”, a subliniat ministrul.

Guvernul israelian susține că atentatele comise la Paris sau la Bruxelles fac parte din aceeași luptă precum cea dusă de Israel împotriva unui nou val de violențe comise de palestinieni.

Ministrul israelian al transporturilor, Israel Katz, a produs stupoare miercuri printr-o declarație controversată.

„Dacă belgienii vor continua să mănânce ciocolată și dacă vor continua să se bucure de viață și să se afișeze ca mari liberali și democrați și nu țin cont că unii musulmani care sunt deja acolo organizează acte teroriste, nu vor putea să se lupte cu ei”, a afirmat, la postul național de radio, Israel Katz, care este membru al partidului Likud al premierului Benjamin Netanyahu.

După premierul Netanyahu, și Yaalon a luat distanță față de Katz: „I-aș sugera să își păstreze părerile pentru el însuși. Aș fi bucuros să mănânc ciocolată neagră belgiană”.