Sari la conținut

Misterul atacului din California. Ce se știe până acum

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

Autorii atacului din centrul pentru persoane cu dizabilităţi din San Bernardino sunt Syed Farook, în vârstă de 28 de ani, şi partenera sa, Tashfeen Malik, de 27 de ani. Martorii susţin că bărbatul participase acolo la o reuniune de la care a plecat foarte nervos. S-a întors împreună cu prietena sa. Ambii erau înarmaţi şi au deschis focul. Potrivit poliţiei, au tras cel puţin 65 de cartuşe.

„Sunt 14 oameni confirmaţi morţi, iar numărul răniţilor a crescut de la 17 la 21. Ei sunt trataţi la spitalele locale”, a declarat Jarrod Burguan, şeful poliţiei din San Bernardino.

Suspecţii au tras aproape 100 de focuri de armă şi împotriva poliţiştilor care îi urmăreau, înainte să fie ucişi. În maşina lor a fost găsită o bombă artificială, în timp ce în locuinţă aveau un întreg arsenal.

„Putem să confirmăm că la percheziţia care a avut loc am descoperit 12 bombe artificiale, dispozitive găsite în acea casă sau în garaj. De asemenea, erau sute de instrumente cu care puteau fi fabricate dispozitive sau bombe artificiale. În plus, ei aveau alte materiale cu care puteau produce alte bombe. Am mai găsit 2.000 de cartuşe de armă de 9 mm”, a spus Jarrod Burguan, şeful poliţiei din San Bernardino.

Atacatorii din San Bernardino îşi cumpăraseră, însă, legal toate armele şi muniţia.

Nu cred că avem restricţii asupra cantităţii de muniţie, mă puteţi contrazice, dar nu ştiu de vreo lege în acest sens”, a spus şeful poliţiei din San Bernardino

„Este posibil ca acest caz să fie de natură teroristă”, a declarat, joi, de la Casa Albă, președintele Barack Obama.

Totuşi, agenţii FBI care anchetează atacul spun că este prea devreme pentru a se stabili dacă a fost un atac terorist sau doar o răzbunare a celor doi. Este cel mai grav atac armat din ultimii trei ani în Statele Unite.

Și atunci, apare întrebarea: Ce i-a motivat pe cei doi, care erau puternic înarmați, să ucidă miercuri cel puțin 14 persoane care se reuniseră pentru petrecerea de sfârșit de an?

Ce se știe:

- 14 morți, 21 de răniți

Atacatorii au deschis focul într-o sală de conferințe a unui centru de îngrijire a persoanelor cu handicap din San Bernardino. Sala fusese închiriată cu ocazia petrecerii de sfârșit de an pentru personalul din domeniul sănătății care lucra în administrația publică din San Bernardino.

- Un cuplu cu bebeluș

Acest incident armat diferă de alte drame similare prin faptul că a avut drept protagoniști un cuplu căsătorit. În majoritatea cazurilor, atacurile armate soldate cu morți au fost opera unor indivizi solitari.

- Syed Farook, un american de 28 de ani, era angajat al serviciilor de sănătate publică ale orașului și era un musulman practicant, potrivit tatălui. A comis atacul însoțit de soția sa de 27 de ani, Tashfeen Malik. Au murit, cu armele în mână, în cursul schimbului intens de focuri cu poliția. Erau părinții unui bebeluș de șase luni pe care l-au încredințat, în cursul dimineții, sub pretextul unei programări la medic, mamei lui Syed Farook.

- Syed Farook fusese recent în mai multe călătorii și se întorsese în SUA în iulie 2014. Autoritățile nu sunt în măsură să spună care au fost toate țările vizitate, recunoaște FBI. Se știe doar că a trecut prin Pakistan.

Soția sa are un pașaport pakistanez și a venit împreună cu el în SUA cu o viză de tip K-1, rezervată străinilor logodiți cu un cetățean american, ceea le permite să se căsătorească în decurs de 90 de zile.

- Arsenal de război.

Ucigașii erau îmbrăcați în ținute paramilitare, înarmați cu puști de asalt și arme de mână.

12 mecanisme explozive artizanale au fost descoperite la domiciliul lor.

Alte trei bombe, conectate între ele și care puteau fi acționate de la distanță, au fost găsite în clădirea vizată de atac. Însă aceste mecanisme n-au explodat.

Armele de foc folosite fuseseră cumpărate legal.

Asupra lor și în vehiculul lor au fost găsite peste 1.400 de cartușe de calibrul 5.56 NATO și 200 de cartușe de 9 mm.

Polițiștii au tras aproape 380 de gloanțe. Doi dintre agenți au fost răniți.

- Dispută personală sau terorism?

Motivațiile cuplului de atacatori nu sunt cunoscute, iar anchetatorii încearcă să afle dacă-l pot califica drept un act de terorism. E prea devreme pentru a putea face speculații, spune FBI.

Poliția locală spune că cel puțin ar putea fi vorba despre un atac de terorism intern.

Syed Farook a plecat de la petrecerea cu colegii după ce a avut o dispută. A revenit ulterior împreună cu soția și a deschis focul. Cine se poate enerva la o petrecere cu colegii ca să poată interveni ulterior într-un mod atât de elaborat.

Comitatul San Bernardino a decis, în orice caz, în urma unei reuniuni extraordinare, să închidă serviciile neesențiale ale administrației locale, joi și vineri, ca măsură de precauție, a anunțat șeriful.