Moştenitorii nazismului, cei mai bogaţi germani

Data publicării:
Harald Quandt

Chiar dacă membrii familiei Quandt nu sunt moştenitorii direcţi ai lui Joseph Goebbels, propagandistul lui Adolf Hitler, tot se poate spune că averea lor, cea mai mare din Germania, îşi are originile în era nazistă.

Actualii membrii ai familiei Quandt, care împreuna deţin 46,7% din acţiunile companiei auto BMW, sunt copiii lui Harald Quandt. Iar Harald a fost fiul Magdei Quandt care, în 1931, după ce a divorţat, s-a căsătorit cu Joseph Goebbels. Adolf Hitler le-a fost cavaler de onoare, iar Harald Quandt a devenit fiul vitreg al lui Goebbels.

Şi totuşi, Harald nu a moştenit nimic de la ideologul nazist. Moştenirea a venit de la tatăl său natural, Günther Quandt, care producea armament pentru armata nazistă chiar dacă nu a fost implicat direct în atrocităţile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceşti bani încasaţi de la regimul lui Hitler au fost cei care au stat la baza actualului imperiu Quandt, care potrivit estimărilor revistei germane Manager Magazin, valorează 31 de miliarde de euro.

Averea a crescut foarte mult prin renaşterea BMW după anii 60. Fiul vitreg al lui Goebbels a jucat un rol important în reinventarea companiei auto. A susţinut modele care au avut în cele din urmă priză la public.

Harald Quandt a murit în 1967. A lăsat în urma cele patru fiice care, anul acesta, ocupă pentru prima oara prima poziţie în clasamentul celor mai mari averi din Germania. Pâna anul trecut, lideră era familia Albrecht-Heister care controlează, printre altele, lanţurile de magazine Aldi şi Lidl şi care are o avere de 18 miliarde de euro.

Pe locul al treilea sunt Maria-Elisabeth Schaeffler şi fiul său Georg, care au o avere de peste 17 miliarde de euro şi controlează producătorul de anvelope Continental.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri