NATO ar putea trimite mii de militari în Europa de Est

Data publicării:
steag romania steag nato

 

Anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 a determinat Alianța Nord-Atlantică să aibă în vedere desfășurarea de forțe de descurajare în statele baltice și Polonia, forțe despre care Philip Hammond afirmă că vor funcționa ca 'avertizor' pentru NATO despre orice amenințare potențială.

Se așteaptă ca miniștrii apărării ai Alianței să decidă luna viitoare cu privire la efectivele acestor trupe, afirmând în mod clar că nu vor exista forțe ample desfășurate permanent, evitându-se astfel să fie provocat Kremlinul.

„Se pare că vor fi patru, poate cinci batalioane (...), iar rolul acestor formații va fi să acționeze ca un avertizor”, le-a declarat Hammond reporterilor, precizând că „scopul acestor forțe nu este unul de agresiune”.

Conform ministrului britanic, până la 3.500 de militari ar putea fi desfășurați de-a lungul frontierelor Alianței cu Rusia, urmând ca SUA, Marea Britanie și Germania să preia majoritatea responsabilităților de comandă.

Miniștrii de externe ai NATO au declarat vineri că au convenit să propună Moscovei o nouă reuniune a Consiliului NATO-Rusia, care s-a întrunit în aprilie pentru prima dată în ultimii aproape doi ani, după suspendarea acestuia în semn de protest față de anexarea Crimeii de către Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri