NATO, îngrijorată după ce un avion militar rus a intrat ilegal în spațiul aerian turc

Data publicării:
GettyImages-658466

Incidentul a avut loc sâmbătă, în sud-estul Turciei, în apropierea graniţei cu Siria. Aviaţia turcă s-a văzut nevoită să ridice de la sol două avioane F16 după ce în spaţiul aerian a fost interceptat un MiG29, care pătrunsese ilegal.

După câteva şicane în aer, aparatul de zbor al ruşilor a fost escortat în afara spaţiului aerian al ţării fără alte incidente.

Turcia ameninţă să recurgă chiar şi la forţă militară, dacă un astfel de episod se va repeta. Mesajul a fost transmis atât Ministerului de Externe rus, cât şi ambasadorului Moscovei la Ankara.

Rusia a recunoscut că a încălcat spațiul aerian al Turciei, fără a face şi alte precizări.

Între timp, aviaţia rusă şi-a continuat raidurile aeriene. Potrivit ministerului rus al Apărării, în ultimele 24 de ore, avioanele militare ruse au avut 25 de zboruri deasupra Siriei şi au lovit nouă obiective ce aparţin grupării Stat Islamic, printre care un centru de comandă al jihadiştilor şi mai multe depozite cu muniţii ale teroriştilor.

Pentagonul susţine însă că ruşii lovesc cu precădere poziţii ale rebelilor sirieni care vor îndepărtarea de la putere a lui Bashar al-Assad şi atrage atenţia că Moscova, prin intervenţia sa în conflict, nu face altceva decât să ajute la escaladarea războiului civil.

Cum era de aşteptat, Damascul contrazice Washingtonul. Preşedintele sirian vede intervenţia Rusiei drept o binecuvântare.

Bashar al-Assad: „Această alianţă trebuie să reuşească, în caz contrar, întreaga regiune va fi distrusă, nu doar una sau două ţări, nu avem nicio îndoială.”

Între timp, jihadiştii au distrus Arcul de Triumf din Palmira, unul dintre cele mai importante monumente din oraşul antic. Este al treilea templu străvechi pus la pământ de terorişti în ultimele luni.

Citiți și Oficial american: Încălcarea spațiului aerian turc de către Rusia nu este accidentală

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri