Sari la conținut
News Alert

Nigel Farage: Mamele ar trebui să stea într-un colţ, nu să alăpteze în mod ostentativ

El a precizat că unii oameni se simt "foarte inconfortabil" şi "stânjeniţi" când văd femei care îşi alăptează copiii în public, deşi aceasta este o scenă pentru care el nu este "foarte tulburat", relatează cotidianul The Independent, în ediţia electronică de vineri, notează Mediafax.

"Eu nu sunt deranjat în mod deosebit, dar cunosc mulţi oameni care se simt foarte inconfortabil. Este totuşi o problemă de bun-simţ", a declarat Farage pentru postul de radio LBC. "Cred că, având în vedere că unii oameni se simt stânjeniţi, nu este prea greu să-ţi alăptezi copilul într-un mod care nu este ostentativ", a apreciat politicianul.

Comentariile sale au intervenit după ce o mamă a primit un şervet mare pentru a-şi acoperi bebeluşul în timp ce îl alăpta în hotelul de cinci stele Claridge’s din Londra, pentru a evita "ofensarea" celorlalţi oaspeţi. Întrebat dacă femeile ar trebui să meargă la toaletă când vor să-şi alăpteze copiii, el a venit cu o altă soluţie. "Sau pot să stea într-un colţ sau în altă parte, depinde de Claridge’s", a afirmat Farage.