Noi reguli pentru ascultarea telefoanelor în SUA

Data publicării:
om de afaceri cu telefon in mana - digi24

USA Freedom Act stipulează clar, printre altele, că accesul la informaţii se va face numai cu mandat din partea unui tribunal antiterorist şi doar dacă există probe suficient de convingătoare că poate fi vorba de o ameninţare teroristă.

Asta înseamnă democraţia. Congresul pune capăt, o dată pentru totdeauna, înregistrărilor în masă ale convorbirilor private ale americanilor”, spune Patrick Leahy, senator democrat.

Noua lege transferă companiilor de telefonie obligaţia de a stoca informaţiile despre ora şi durata apelurilor telefonice, precum şi numărul apelat, lucru pe care, până acum, îl făceau agenţiile guvernamentale. Toate aceste modificări sunt considerate de analişti drept cea mai semnificativă reformă în domeniul supravegherilor din ultimele aproape patru decenii. În plus, ei spun că, într-un fel, îi dă dreptate lui Edward Snowden, cel care a deconspirat neregulile din NSA.

Pentru prima oară în istoria recentă, în ciuda afirmaţiilor guvernului, publicul a luat decizia finală. Este o schimbare radicală de care trebuie să profităm, pe care trebuie să o preţuim pentru a merge mai departe”, a spus Edward Snowden, fost colaborator al CIA şi NSA.

Schimbările legislative au fost salutate şi de preşedintele Apple, Tim Cook. El a acuzat, fără a da nume, anumite companii şi servicii că şi-au făcut un obicei din a colecta şi a monitoriza datele private ale userilor, încălcând dreptul la intimitate.

Noul USA Freedom Act înlocuieşte practic anumite prevederi ale Patriot Act, lege votată la scurt timp după atentatele de la 11 septembrie 2001. De atunci, agenţiilor guvernamentale li s-a dat liber să colecteze date despre orice american, fără mandat şi fără a-l înştiinţa. O simplă scrisoare, asemănătoare unei citații la tribunal şi denumită „scrisoare de securitate națională”, îi obligă pe medici, bancheri, librari, profesori sau furnizori de internet să predea înregistrările şi documentele pe care le aveau despre clienţii lor.

În plus, Patriot Act a permis Agenţiei Naţionale pentru Securitate să adune informaţii şi despre milioane de convorbiri telefonice din întreaga lume, a dezvăluit Edward Snowden. Printre cei supravegheaţi de agenţia americană s-ar fi aflat lideri europeni, inclusiv cancelarul german Angela Merkel. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri