Nord-coreenii au lansat o nouă rachetă balistică în largul coastelor japoneze

Data publicării:
kim jong un lansare racheta balistica

 

De asemenea, testarea lansării rachetei balistice de către regimul nord-coreean reprezintă o încălcare directă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU. Anterior, Phenianul a lansat o rachetă balistică în urmă cu doar două săptămâni, ca reacţie faţă de implementarea unor sancţiuni economice personale de către SUA împotriva liderului Kim Jong-un şi a mai multor oficiali nord-coreeni de rang mediu.

Principala parte a rachetei balistice a aterizat în zona maritimă de excluziune economică japoneză, escaladând tensiunile regionale, care sunt deja exacerbate după o serie de teste cu rachete balistice orchestrate de către regimul nord-coreean, precum şi după decizia SUA de a construi un sistem antirachetă complex la graniţa sud-coreeană.

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a reacţionat imediat faţă de noul test militar nord-coreean, susţinând că reprezintă o ameninţare gravă, iar politicienii japonezi protestează puternic faţă de lansarea unor rachete balistice în apropierea coastelor ţării.

Racheta balistică, care s-a prăbuşit în apele Mării Japoniei, a fost lansată la ora locală 7.50 (1.50 ora României) din provincia Sud Hwanghae, situată la sud-vest de capitala Phenian.

Ultimul test militar demostrează ambiţiile nord-coreene de a „lansa un atac direct şi extins asupra statelor vecine şi de a ţinti mai multe zone din Coreea de Sud, în special porturi şi aerodromuri”, se arată într-un comunicat al Statului Major Sud-Coreean.

Potrivit informaţiilor, racheta balistică cu rază medie de acţiune era modelul Rodong şi a zburat 1.000 de kilometri înainte de prăbuşire.

Între timp, Comandamentul Stategic al Statelor Unite a comunicat că a detectat două rachete balistice nord-coreene, dintre care prima a explodat la doar câteva secunde de la lansare.

La 19 iulie, nord-coreenii au lansat trei rachete balistice, care au zburat între 500-600 de kilometri înainte de a se prăbuşi în largul coastelor sale estice.

Ulterior, Phenianul a susţinut că lansările fac parte dintr-un exerciţiu militar de simulare a unui prezumtiv atac asupare unor porturi şi aerodromuri sud-coreene, folosite inclusiv de militarii americani.

Japonia a precizat că forţa militară defensivă va rămâne în alertă în cazul unor noi lansări.

sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri