Norvegia ar putea apela la fondul suveran, alimentat cu venituri din petrol, pentru cheltuielile cu refugiații

Data publicării:
refugiati grecia GettyImages-492348222

Foto: Gulliver / Getty Images

Guvernul de dreapta al Ernei Solberg a precizat săptămâna trecută că va face prima retragere netă din acest fond pentru a finanța reducerea taxelor și pentru a sprijini o economie lentă și lovită de prețurile scăzute la petrol, relatează Reuters, citat de Agerpres.

În proiectul de buget pentru 2016 este prevăzută folosirea a 2,8% din valoarea fondului, în creștere de la 2,6% în acest an, echivalentul a 23 de miliarde de coroane (circa 2,8 miliarde de euro). Însă acum această sumă ar putea crește.

Trebuie să folosim mai mulți bani, pentru că nu putem să oprim totul în Norvegia doar pentru a plăti pentru valul de refugiați”, a declarat Erna Solberg, citată marți de cotidianul economic Dagens Naeringsliv.

Întrebată dacă acest lucru înseamnă folosirea unei sume mai mari din fond, ea a răspuns afirmativ. „Nu cred că ne putem descurca doar prin realocări”, a spus șefa guvernului.

Erna Solberg a mai precizat că Norvegia va trebui să cheltuiască „miliarde de coroane” cu această problemă, dar nu a oferit o cifră exactă.

Departamentul pentru imigrație din Norvegia a precizat că se așteaptă la 20.000-25.000 de aplicații de azil în 2015, o creștere față de estimarea precedentă de 16.000-20.000 transmisă la 16 septembrie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri