Sari la conținut

Nou incident ruso-turc în Marea Egee

Cele două vase se aflau în în nordul Mării Egee, în apele internaționale. Ministerul rus al Apărării spune că pescadorul turcesc era la un kilometru de nava rusească și nu a răspuns semnalelor radio sau luminoase, astfel că a fost nevoită să tragă focuri de avertisment pentru a evita coliziunea.

Nimeni nu a fost rănit în urma focurilor de avertisment, trase în aer.

Pentru moment, oficialii de la Ankara nu au comentat acest nou incident.

Incidentul are loc la trei săptămâni după ce aviața turcă a doborât un avion rusesc Suhoi, în apropiere de granița cu Siria. Rusia susține că avionul a fost doborât fără niciun avertisment, în timp ce se afla în spațiul aerian al Siriei. Turcia neagă această variantă și spune că avionul rusesc a pătruns în spațiul său aerian și a primit zece avertismente înainte ca avioanele F-16 să-și lanseze rachetele asupra lui.