Sari la conținut
News Alert

O britanică a fost interogată pe aeroport de echipa antitero, din cauza cărții pe care o citea

O britanică vrea să oblige o companie aeriană să îi prezinte scuze, după ce tânăra a fost interogată de polițiștii antitero, pentru că a citit în avion un album sirian de artă, relatează BBC News.

Faizah Shaheen a fost dată pe mână autorităților de către echipajul companiei Thomson. Tânăra se afla în luna de miere și era în drum spre Turcia. Incidentul a avut loc în 2016, însă tânăra spune că nu a primit nici acum scuze din partea companiei aeriene, așa că vrea să își ceară dreptatea în instanță.

Pe de altă parte, compania Thomson se apără și susține că angajații săi sunt învățați să raporteze autorităților orice problemă sau îngrijorare pe care o au în legătură cu siguranța zborului.

Faizah Shaheen citea la bord un album de artă editat în limba arabă, care cuprindea imagini, melodii, literatură și animații create de artiști sirieni. Ea a fost oprită de poliția britanică la revnirea în Marea Britanie, două săptămâni mai târziu.

Tânăra este de religie musulmană și lucrează ca asistent social într-o clinică de boli mintale, unde încearcă să identifice semnele timpurii ale radicalizării tinerilor. Atât Faizah, cât și soțul ei au fost interogați timp de jumătate de oră la aeroportul Doncaster, unde li s-au pus întrebări legate de cartea citită în avion, de numărul de limbi pe care cei doi le vorbesc și li s-au cerut detalii despre activitatea lor la locul de muncă.

Femeia spune că nu are pretenții la o compensație financiară și că nu acesta este motivul pentru care a dat în judecată Thomson Airways. În schimb, ea își dorește ca reprezentanții companiei să își ceară public scuze și să recunoască faptul că au discriminat-o doar din cauza religiei sale și a cărții pe care o citea.