Sari la conținut

O supravieţuitoare a grupării teroriste Stat Islamic a povestit ororile prin care a trecut

Jihadiştii consideră că etnicii Yazidi venerează diavoli şi tocmai de aceea sunt deseori torturaţi şi masacraţi, iar de multe ori ajung sclavi ai organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Femeile Yazidi din zonele ocupate de islamişti sunt considerate pradă de război şi sunt vândute sau abuzate. O supravieţuitoare a acestor orori a povestit prin ce a trecut

Nadia Murad Basee Taha: „M-a umilit (n.red.: bărbatul care m-a luat) în fiecare zi. M-a forţat că port haine care nu îmi acopereau corpul. Am fost torturată. Am încercat să fug, dar unul dintre gardieni m-a oprit. În acea noapte, m-a bătut. Mii de femei şi de copiii erau tranzacţionaţi de parcă erau bunuri.”

Femeia a reuşit să scape din captivitate după trei luni şi să ajungă în Germania. Dar nu a putut să-i uite pe cei care au abuzat-o.

Nadia Murad Basee Taha: „Vă implor să scăpaţi complet de organizaţia teroristă Stat Islamic. Am trecut prin această suferinţă din cauza lor. Am văzut ce le fac băieţilor şi fetelor. Toţi cei care fac trafic de oameni şi comit genocid trebuie aduşi în faţa justiţiei.”

În paralel, Statele Unite au anunţat că vor intensifica atacurile asupra surselor de finanţare ale jihadiştilor, în special asupra industriei petroliere. De asemenea, oficialii americani se aşteaptă ca ONU să adopte o rezoluţie împotriva Statului Islamic prin care va cere tuturor ţărilor să facă din finanţarea terorismului un caz penal.