Obama a vorbit la telefon cu Putin despre Siria și Ucraina

Data publicării:
obama telefon - GettyImages-476095351

©FOTO: Gulliver/GettyImages

Cei doi lideri au discutat despre „eforturile în curs pentru favorizarea unei tranziții politice în Siria”, a declarat Josh Earnest, purtător de cuvânt al Casei Albe. „Statele Unite și Rusia sunt interesate ca dosarul să avanseze”, a adăugat el.

În timpul acestei convorbiri telefonice cu Putin, Obama a subliniat din nou necesitatea ca Rusia „să respecte angajamentele de la Minsk și să înceteze să-i sprijine pe separatiștii care destabilizează Ucraina”, a precizat Earnest.

În timpul convorbirii, cei doi lideri au făcut, de asemenea apel, la detensionarea relațiilor dintre Iran și Arabia Saudită și au evocat situația din Peninsula Coreea, a anunțat Kremlinul. Președinția rusă califică discuția cu șeful Casei Albe drept „sinceră” și „pragmatică”.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Rusia, au adoptat la mijlocul lunii decembrie o rezoluție ce stabilește o foaie de parcurs pentru a pune capăt celor aproape cinci ani de război civil în această țară. Pe lângă negocierile opoziție-regim și o încetare a focului, textul prevede un guvern de tranziție în termen de șase luni și alegeri în 18 luni, amintește France Presse.

Ucraina și rebelii proruși au convenit asupra unui nou armistițiu cu efect imediat miercuri. Ultima încetare a focului în vigoare, anunțată la sfârșitul lunii decembrie, a redus semnificativ violențele în estul Ucrainei, deși de atunci ele sunt reluate sporadic, făcând cel puțin cinci morți de la începutul anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri