Orășelul unde fetele devin băieți la 12 ani

Data actualizării: Data publicării:
johnny telegraph
FOTO: The Telegraph

Oricât de incredibil pare, în Salinas, un orășel din Republica Dominicană, mulți copii care se nasc fete devin băieți în perioada adolescenței, relatează The Telegraph.

johnny telegraph
FOTO: The Telegraph

Johnny este băiat din punct de vedere fizic și biologic. Surpinzător însă, lui i-a s-au dezvoltat organele reproducătoare masculine abia când a ajuns la pubertate.

Deși cazul lui poate părea extraordinar, astfel de cazuri de fete care se transformă în băieți, sunt atât de des întâlnite în acest orășel, încât nu mai sunt considerate anormale. Aceşti copii poartă numele de „Guevedoces”, care se traduce în „penis la 12 ani”.

Johnny își amintește că atunci când era mic purta rochii roșii. „M-am născut acasă, nu la spital. Ei nu știau ce sex am”.

„Mergeam la școală și purtam fustă. Nu mi-a plăcut niciodată să mă îmbrac ca o fată. Nu mă jucam cu jucăriile de fete. Tot ce voiam era să ma joc cu băieții”, adaugă Johnny.

Această boală genetică rară apare din cauza lipsei unui hormon - dihidrotestosteron - în perioada sarcinii. Astfel copiii se nasc femei şi li se formează organele genitale masculine când testosteronul din organism creşte.

Copiii Guevedoces au însă o deficienţă genetică, cauzată de lipsa unei enzime care produce apariţia testosteronului, motiv pentru care se nasc cu trăsăturile fetelor.

Spre pubertate, fetele Guevedoces primesc o nouă doză de testosteron. De această dată, organismul lor răspunde şi astfel încep să se formeze trăsăturile masculine, inclusiv organul sexual.

Pentru Johnny schimbarea a avut loc la vârsta de șapte ani.El spune că nu s-a simțit niciodată ca o fată și că a fost fericit că a devenit băiat. „ Când m-a schimbat, am fost fericit cu viața mea”.

O fată de nouă ani numită Carla trece prin această schimbare. Mama ei a observat că fiica sa prefera să se joace cu băieții.

„Mă simt ca un băiat acum”, a spus Carla.

Mulți decid să nu-și schimbe numele de femei.

Cazurile acestor copii au fost descoperite în anul 1970 de către o cercetătoare americană, dr. Julianne Imperato-McGinley. De atunci medicii caută o explicaţie pentru aceste cazuri.

În jur de un copil din 90 este guevedoces în Salinas și deși se transformă în bărbați, există niște diferențe subtile care se păstrează în viața de adult. Mulți au mai puțin păr pe față și, de asemenea, prostata mai mică, față de bărbații obișnuiți.

Se crede că afecțiunea a persistat atâtea generații din cauza poziției izolate a satului din Republica Dominicană. Localnicii de acolo sunt de părere că există trei categorii sexuale: bărbați, femei și pseudohermafrodiți.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...