Sari la conținut

Parlamentul turc a aprobat intervenția militară împotriva Statului Islamic

Decizia legislativului de la Ankara vine după ce militanţii islamişti s-au apropiat îngrijorător de mult în ultimele zile de graniţa Turciei cu Siria.

Printre argumentele oferite de susținătorii unei intervenții militare împotriva Statului Islamic a fost și unul emoţional: pentru a proteja mormântul bunicului celui care a înfiinţat Imperiul Otoman. Printr-un tratat semnat în 1921, acest mausoleu din nordul Siriei este considerat teritoriu turc şi este păzit de militari turci. Dar ofensiva teroriştilor din Statul Islamic în Siria ameninţă să distrugă acest loc considerat sfânt.

Teroriştii din gruparea Statul Islamic au cucerit mai multe oraşe din nordul Siriei şi ar fi ajuns aproape de mausoleul lui Suleyman Şah, situat la 35 de kilometri de graniţa turcă. Deşi presa susţine că locul ar fi fost deja încercuit de către terorişti, preşedintele Turciei, Tayyp Recep Erdogan, a negat acest lucru.

Mausoleul în care se află mormântul bunicului fondatorului imperiului otoman este, din punct de vedere legal, enclavă a Turciei.

Teritoriul de 8.000 de metri pătraţi este păzit de gărzile militare turce, dar, potrivit presei de la Ankara, acolo ar fi fost trimise trupe speciale.

Teroriştii au ameninţat Turcia încă din martie anul acesta să îşi retragă garda din Mausoleu, însă oficialii de la Ankara au avertizat că orice atac asupra acestui loc va fi considerat drept agresiune şi că vor fi replici pe măsură.

Suleyman Şah a murit în anul 1236, după ce s-a înecat în fluviul Eufrat, pe teritoriul Siriei de azi, iar acolo a fost ridicat un mausoleu.