Partidul M10: Condamnăm specularea lacrimogenă a nefericirii refugiațior

Data publicării:
monica-macovei-facebook

FOTO: Facebook

„Deși România nu este o destinație aleasă de refugiați, țara noastră trebuie să fie solidară cu statele membre UE. Nu avem dreptul să uităm solidaritatea unor țări ca Franța și Germania, care au primit sute de mii de cetățeni români, atunci când aceștia fugeau din fața persecuției comuniste”, se spune în comunicatul M10.

În opinia M10, criza refugiaților este o dramă umanitară, care nu poate să ne lase indiferenți.

„Este responsabilitatea noastră morală să ajutăm oameni aflați în situații limită, fără a pune întrebări privind etnia sau religia lor. Pentru a-și demonstra valorile care vin din tradiția creștină, umanistă și din cultura libertății, Europa trebuie să dovedească solidaritate și compasiune. În același timp, eventuali membri ai Statului Islamic cu obiective de distrugere a democrației sau teroriste trebuie să fie identificați și opriți, pentru siguranța oamenilor”, este de părere formațiunea.

Considerăm că azilul este o soluție temporară; soluția durabilă trebuie căutată în țările de unde provin refugiații. Aceasta înseamnă combaterea Statului Islamic și a regimurilor care recurg la violență împotriva propriilor cetățeni, subliniază M10.

„Credem ferm în valorile solidarității, dar nu confundăm solidaritatea firească a lumii civilizate cu asistențialismul generalizat sau cu demagogia multiculturalismului. Credem că toți cei care migrează spre un alt spațiu cultural trebuie să-i respecte regulile și valorile, nu să fie intoleranți față de regulile societăților și țărilor care le oferă protecție în fața persecuției și violenței. Facem totodată distincția între refugiații din calea războiului și persecuției, imigranții din rațiuni economice și potențialii infiltrați cu scopuri teroriste: pentru fiecare categorie Uniunea Europeană are reguli specifice”, arată partidul condus de Monica Macovei.

M10 îndeamnă la echilibru, empatie și pragmatism în încercarea de a găsi soluții. 

Citiți și: 

Victor Ponta: Nu putem primi mai mulți refugiați decât avem capacitatea
Proiect. România ar urma să primească 4.600 de refugiați
Bogdan Aurescu: Nu s-a luat încă nicio decizie privind cota de refugiați pentru România

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri