Sari la conținut

Pașaport diplomatic. Analist: „Chiar dacă regimul Assad va cădea mâine, rezolvarea situaţiei va dura încă 10 ani”

Rezolvi o criză doar dacă o îndepărtezi de pe teritoriul tău? Uniunea Europeană pare să creadă că da. Problema refugiaților este din nou, în aceste zile, în centrul atenției liderilor europeni. Recentele întâlniri între reprezentanții Uniunii Europene și cei ai Turciei au dus la o serie de soluții. Turcii au cerut 6 miliarde de euro și liberă circulație în Europa pentru ei, ca să își asume la schimb să preia emigranții care ajung ilegal în Europa. În plus, se angajează să preia migranții economici din UE și să îi expulzeze în tările lor de origine. Pe lângă bani și ridicarea vizelor pentru Turcia, europenii mai au de îndeplinit o condiție. Pentru fiecare refugiat ajuns ilegal în UE pe care turcii îl iau înapoi, europenii trebuie să primească un refugiat din taberele turcești.

Cristina Cileacu: Un summit recent între ţările Uniunii Europene şi Turcia, cu privire la situaţia refugiaţilor, s-a încheiat cu un fel de concluzie care spune că ruta refugiaţilor din vestul Balcanilor este închisă. Credeţi că asta va duce la apariţia unei rute noi?

Mehmet Ogutcu: Dacă vorbiţi cu refugiaţii, vă vor spune că indiferent de măsurile pe care UE sau Turcia le va lua, ei vor găsi mereu o cale să ajungă în Europa. Poate va fi mai scump şi mai dureros pentru ei, dar vor încerca mereu să găsească o cale. Problema esenţială aici nu este cum intră refugiaţii în Europa, ci cum să îi oprim să mai vină, adică să ne ocupăm de cauza acestei probleme, care este în Siria şi în Irak. Atât timp cât situaţia de acolo nu se modifică, sunt de părere că vor fi mai mulţi oameni care vor alege să plece. Ce încearcă UE este probabil să rezolve problema pe termen scurt, să aibă grijă de îngrijorările exprimate în mod public şi să aibă un acord cu Turcia. Vă amintiţi că Uniunea Europeană a făcut deja un acord de redistribuire a refugiaţilor şi nimeni nu l-a respectat. Se pune întrebarea, cum pui lucrurile în practică? Formula pare foarte simplă. Spun că la un refugiat sirian din insulele greceşti va fi schimbat cu un refugiat din taberele din Turcia. Cum se va întâmpla acest lucru, sub ce formă? Cred că ambele tabere ale liderilor politici, din Turcia şi din UE, vor să dea un mesaj publicului lor că se ocupă şi stăpânesc această chestiune, dar sunt puţin sceptic în legătură cu viabilitatea sa şi medota de funcţionare. Ar trebui să mai spun şi că în Turcia, la nivelul turcilor, este o dezamăgire mare şi sunt multe resentimente, pentru că Turcia a fost prezentată cumva drept o ţară oportunistă. „Daţi-ne 3 miliarde de euro şi o să rezolvăm problema refugiaţilor”. Cam aşa este percepută situaţia în Europa, aşa se vede din scaunul meu de la Londra, aşa se vede din partea presei din Marea Britanie. Acest lucru nu e adevărat. Nu e o problemă de bani. E un dezastru umanitar care nu se va opri aici. Așadar, nu e o problemă de bani, așa cum am mai spus, dacă Uniunea Europeană va primi 2,7 milioane de sirieni din Turcia, am fi mai mult decât fericiți să oferim 10 miliarde de euro europenilor. Așa că, e un mare păcat că sunt oameni care încearcă să facă din asta o problemă financiară. E o problemă foarte adâncă care va avea mari consecințe atât pentru Siria, Turcia, dar și pentru Europa. De aceea cred că următorul summit va trebui să abordeze problema dintr-un unghi diferit, altul decât acela de a lua câțiva dintre refugiații de pe insulele grecești sau din taberele din Turcia. Cred că avem nevoie de o soluție mai integrată și extinsă decât cea actuală.

Dacă facem un calcul, un milion de refugiați ajunși pe teritoriul Uniunii Europene reprezintă de fapt 0,2 % din populația Europei. Turcia are deja 2,7 milioane de refugiați, după cum arată cifrele oficiale. Sunt însă și alte țări din Orient care au devenit casă pentru cei care fug de război. Un singur exemplu este Liban, care adăpostește un număr de oameni echivalent cu 20% din populația sa. De ce este dificil pentru Europa să accepte refugiați? Și de ce se mizează doar pe Turcia pentru rezolvarea acestei situații, în condițiile în care țări mult mai sărace primesc, fără condiții, pe teritoriul lor refugiați?

Cristina Cileacu: Pare, după cum ați spus, că majoritatea europenilor se gândesc că dacă Turcia crește suma pe care o cere de la UE de la 3 la 6 miliarde de euro ar fi o regulă care se modifică în timpul jocului. Și atunci, de ce a făcut Turcia asta?

Mehmet Ogutcu: Problema nu sunt banii. Turcia deja cheltuie, din bugetul ei foarte limitat, 10 miliarde de euro cu refugiații și va cheltui și mai mult. Banii vor merge doar către refugiați. Altfel, cred că Turcia va fi pusă într-o situație delicată pentru că sirienii vor spune: „uite, Uniunea Europeană v-a dat 6 milarde de euro. Unde sunt? Îi cheltuiți pe noi?". E o abordare de neacceptat. Pentru ca 3 mld de euro pentru 3 milioane de refugiați sirieni, ai putea plăti foarte multe salarii, după standardele turcești. Asta arată că nu banii vor fi soluția. Deci este o problemă profundă. Cealaltă problemă cred că are cumva legătură cu regimul, dacă-mi permiteți, de liberă circulație pentru cetățenii turci. Și iarăși, cred că e o altă ofertă nerealistă făcută Turciei. 28 țări membre și 72 de criterii se aplică pentru regimul fără vize, nu cred că e o chestiune care să se rezolve atât de ușor. Dar dacă îi întrebi pe unii europeni, ei vor spune că decât să aibă de-a face cu refugienii sirieni, ar prefera să primească turiști sau studenți din Turcia într-un regim fără vize. Dar nu cred că asta ar trebui să fie prezentată ca o înțelegere de tipul „faceți concesii Turciei sau dați-le bani, și atunci ei vor face concesii la rândul lor în legătură cu refugiații sirieni”. E foarte deranjant acest mod de a pune problema, și, din punct de vedere al Turciei, creează multe resentimente. Deoarece problema este dezastru umanitar.

Cristina Cileacu: Un alt lucru care a fost scos în evidență a fost teoria că refugiații care se întorc din Grecia în Turcia vor fi trimiși mai departe către zonele de război. E aceasta o posibilitate?

Mehmet Ogutcu: Da, cred că deja Națiunile Unite au vociferat o asemenea îngrijorare. Dar dacă te uiți la istoricul Turciei și vezi cum am primit afganii care fugeau din calea invaziei rusești, apoi cum am rezolvat problema kurzilor gazați de Saddam în Irak, am deschid granițele, i-am primit. Apoi, iar, cu Siria, am deschis granița și acum avem oficial aproape 3 milioane de refugiați, neoficial probabil 5 milioane. Și mai departe, din Alep așteptăm încă un exod de refugiați. Acum îi ținem la graniță, dar dacă vom simți că viața lor va fi serios amenințată, bineînțeles că le vom deschide și lor ușile. Nu cred că este reală posiblitatea ca refugiații sirieni să fie trimiși înapoi în țara lor. Turcia nu va face niciodată asta și nici n-a făcut-o. Deci nu ne putem aștepta ca acești refugiați să fie trimiși îanpoi în zonele de conflict.

Acordul pe care vor să îl semneze liderii europeni cu Turcia pentru soluționarea crizei refugiaților, indiferent de conținutul lui, va avea o problemă de implementare. Cum convingi niște oameni care au înfruntat condiții greu de imaginat, doar ca să fie în siguranță, să plece înapoi în iadul din care au fugit? Imaginile din vara anului trecut cu refugiații care au plecat pe jos din gara Kelety din Budapesta spre granița cu Austria sunt doar o dovadă că oamenii care vor să supraviețuiască pot avea reacții pe care nu le prevede niciun acord.

Cristina Cileacu: Turcia găzduiește un număr mare de refugiați, dar un număr mare reușește să trecă marea și să ajungă în Grecia, în Uniunea Europeană. După acest acord, Turcia va face mai multe eforturi pentru a-i păstra pe teriroriul ei și a nu le da voie să meargă mai departe. În acest moment ei fug, după semnarea acordului va exista o soluție pentru a-i ține în Turcia?

Mehmet Ogutcu: Cred că decizia care va fi luată între Ankara și Bruxelles va fi un semnal puternic pentru refugiați că nu vor fi bine primiți de partea cealaltă a graniței. Așa că dacă se duc către insulele grecești, punând în pericol viața lor, a copiilor, nevestelor și a bătrânilor, acum vor ști că asta nu-i va duce nicăieri, că nu merită riscul, pentru că vor fi înapoiați Turciei. Acesta va fi cel mai mare impediment, după părerea mea, care va funcționa mai bine decât măsurile militare sau polițienești care să-i împiedice să facă asta. Pentru că, după cum știți, coasta Turciei are mii de kilometri, de la Dardanele în Mediterană, nu poți opri asta cu armata. Apropo, știm că NATO a trimis nave de patrulare în Marea Egee, ca să prevină asemenea treceri și ca să-i ajute pe cei care au fost prinși la mijloc, pe mare. Pentru că știm că mulți au murit pe mare. După părerea mea va fi o scădere drastică, dar și partea turcă, dacă acest angajament ferm va fi respectat de ambele părți, și spun respectat pentru că avem oarece îndoieli în privința Uniunii Europene că va fi capabilă să-l respecte, 28 de țări să îl adopte și să îl implementeze, știm cât e de ineficient sistemul, dar dacă se întâmplă, sunt sigur că ambele părți îl vor respecta.

Schimbul de refugiați și îndeplinirea celorlalte condiții din înțelegerea pe care Uniunea Europeană vrea să o semneze cu Turcia nu este o rezolvare finală a situației refugiaților, ci o îndepărtare a acestei probleme de granițele Europei. Atât timp cât războiul va fi în derulare, oamenii vor continua să încerce să fugă de el.

Cristina Cileacu: Puteţi fi mai exact în ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le respecte Europa?

Mehmet Ogutcu: Acordul pe care l-au făcut la întâlnirea de la Bruxelles are o formulă în baza căreia refugiaţii sirieni trebuie să se întoarcă în Turcia, iar refugiaţii sirieni din taberele turceşti vor fi trimişi în Europa. Deci va fi un proces de migraţie controlat, în locul haosului pe care l-am văzut până acum. Dacă acest lucru nu se poate controla eficient, dacă vor fi dezamăgiri atât de partea Turciei, cât şi de partea refugiaţilor, cred că trebuie să ne aşteptăm la o situaţie şi mai rea. Uniunea Europeană nu are un istoric de succes, când vine vorba despre chestiuni de acest gen, pentru că s-au mai făcut promisiuni în trecut, atât între ţările UE, cum a fost acordul de redistribuire a refugiaţilor care nu a fost implementat, cât şi cu Turcia, mă refer la ajutorul financiar pentru refugiaţii sirieni, despre care toată lumea vorbeşte, dar până acum nu a intrat niciun ban în bugetul ţării în acest scop. Dar cred că trebuie să fie termeni foarte clari încorporaţi în acest acord, care va fi încheiat între 17-18 martie la Bruxelles. Dar, aşa cum am spus, aceasta este partea mai mică a unei imagini generale. Imaginea generală este cum vom reuşi să ne ocupăm în mod efectiv de rădăcina acestei crize, care ne-a adus, nouă tuturor, criza refugiaţilor. Deci, viitorul Siriei, Assad, ISIS, cum se amestecă în treburile de acolo Rusia şi Iran şi care va fi poziţia Uniunii Europene? Va fi doar pentru rezolvarea crizei refugiaţilor sau se implică şi mai mult. Deci, nici UE şi nici SUA nu au vreo intenţie în acest moment să se ocupe de această chestiune, care este de fapt cea mai importantă. Sunt doar îngrijoraţi în această privinţă. Dar, nu cred că această problemă poate fi abordată eficient, decât dacă ne ocupăm de origine, pentru care cred că Turcia poate juca un rol efectiv pentru că noi avem 978 km de graniţă comună cu Siria şi problema Turciei este şi problema Europei, pentru că o dată ce sunt în Turcia (n.r. refugiaţii), vor deveni o problemă pentru Europa de asemenea, cum am văzut deja. De aceea cred că este nevoie să avem o abordare comună pentru a ne ocupa de această problemă cât mai curând, şi nu să o lăsăm la voia dinamicilor interne oricare ar fi drumul. Din experienţa noastră, chiar dacă regimul Assad va cădea mâine şi vor fi puse bazele unui armistiţiu, ştim că va fi o chestiune care va dura încă cel puţin 10 ani şi de aceea trebuie să luăm o marjă lungă de timp pentru rezolvarea acestei chestiuni, mai degrabă decât de începem să facem schimb de refugiaţi şi de câteva miliarde în plus. Pentru că nu asta este problema.

Armistiţiul îndoielnic pe care l-au agreat părţile implicate în conflictul din Siria are şanse mari să reaprindă scânteia revoluţiei. Oamenii au revenit pe străzi şi continuă să protesteze împotriva regimului Bashar Al Assad. Rămâne de văzut dacă în aceste condiţii încercările timide de a începe negocierile de pace pentru Siria se vor concretiza sau, vor reprezenta doar o pauză în continuarea ostilităţilor sângeroase.

Cristina Cileacu: Dar Europa se bazează pe Turcia în cazul negocierilor de pace pentru Siria. Deci, care este sunt soluţiile propuse de Turcia?

Mehmet Ogutcu: Turcia a făcut o propunere înainte, dar nimeni nu a fost de acord cu ea, nici măcar SUA, şi anume, crearea unei zone tampon. Prin aceasta, Turcia a vrut să sublinieze că dacă nu va fi creată o zonă sigură, aşa cum am făcut în cazul kurzilor în cazul celui de-al doilea război din Golf, şi toţi aceşti oameni ar ajunge acolo şi am văzut ce se poate întâmpla, dacă am crea împreună o zonă tampon, în partea sudică a graniţei dintre Siria şi Turcia, cu ajutor din partea NATO, cu ajutor din partea Rusiei, şi a Iranului, dacă va fi nevoie, astfel încât aceşti oameni să fie primiţi acolo, pe teritoriul propriei lor ţări. Acum este poate prea târziu, pentru că ruşii şi iranienii sunt foarte activi acolo, au avantaj în Siria, iar UE este aproape non-existentă în cazul situaţiei siriene, SUA sunt interesate doar de distrugerea ISIS, care este inamicul comun pentru noi toţi, şi ignoră restul părţilor din problemă. Această situaţie devine tot mai complicată şi atunci când liderii turci şi cei ai UE se vor întâlni la Bruxelles pe 17-18 martie, recomandarea mea este să definească o agendă mai largă, astfel încât să poată lucra la aceste lucruri împreună, ca parteneri, ca aliaţi NATO. Asta în loc să se preocupe de câte miliarde vor pleca şi câţi sirieni vom primi şi câti vom trimite înapoi.

Consecinţele pe care le are criza refugiaţilor pentru toată lumea au trecut în planul doi motivele care au dus la apariţia crizei. Iar una dintre principalele cauze care au declanşat exodul uriaş de oameni din Orientul Mijlociu este prezenţa nemiloasei organizaţii teroriste Stat Islamic. Ororile pe care ISIS încă le comite zilnic, fără să fie deranjat de nimeni, duc la creşterea numărului de refugiaţi. Iar ISIS îşi măreşte de mult aria de influenţă.

Cristina Cileacu: Aţi menţionat ISIS iar gruparea se extinde acum spre Libia. Credeţi că vor fi refugiaţii libieni o nouă problemă pentru Europa?

Mehmet Ogutcu: ISIS se extinde, precum cancerul, peste tot, nu doar în Libia, ci în toată Africa, în Asia de Sud-Est, în Asia Centrală, în Rusia, chinezii sunt şi ei îngrijoraţi că o parte dintre jihadişti ar putea ajunge în regiunea autonomă Xinjiang. Iar Turcia este foarte îngrijorată din cauza tuturor acestor atentate pe care le-am văzut şi pentru că este foarte simplu pentru ei să treacă graniţa, pentru că este dificil să păzeşti 958 de km. Iar aceste lucruri vin în susţinerea a ceea ce spuneam mai devreme, că această chestiune a refugiaţilor trebuie privită într-o manieră extinsă. Uităm constant un lucru şi aş vrea să vă reamintesc: teritoriul ISIS este mai mare decât teritoriul Marii Britanii. Populaţia care trăieşte sub conducerea ISIS, populaţia sunită, este formată din aproape 8 milioane de oameni. Nici nu putem concepe cum este sub această conducere brutală şi necivilizată, care taie capete şi incendiază oameni. Ei provoacă de asemenea, suferinţe enorme propriilor membri. De aceea, trebuie să separăm liderii ISIS de populaţia sunită care trăieşte sub conducerea lor şi suferă mult. Mai mult de 8 milioane de oameni într-un teritoriu la fel de mare precum Marea Britanie. Aşa că revenim la aceleaşi întrebare, cum vom rezolva această problemă? Pentru că dacă vom continua doar să îi bombardăm cu drone sau să folosim kurzii împotriva lor, un fel de război prin delegaţi, fără să trimitem trupe, şi de asemenea să îi lăsăm pe ruşi să facă ce vor ei în regiune pentru că noi nu vrem să ne ducem acolo, în mod clar nu este o soluţie. Este doar un fel de a ne „spăla pe mâini”, în mod inconştient şi să-i lăsăm pe alţii să ne facă treaba, pentru că este un fel de oboseală diplomatică în Orientul Mijlociu, pe care o înţelegem toţi, dar care nu dispare de una singură. Este deci nevoie ca SUA, Uniunea Europeană, Rusia, Iran, Turcia, Arabia Saudită, Egipt, să se adune şi să găsească o soluţie de durată. Acum este o abordare treptată, o muncă peticită, iranienii şi ruşii s-au parteneriat şi îşi văd de propriile interese, de propriile buzunare, de modaliţi de control în estul Mediteranei, saudiţii şi qatarezii au altă agendă, Turcia are propria agendă, cred că avem nevoie de „o conducere” în acest caz, care nu poate fi făcută doar de ţările din regiune sau doar de Turcia, doar de Iran sau de ruşii care vin de la mii de kilometri distanţă. Vestul trebuie să se implice în această situaţie. Dacă nu se va întâmpla, preţul este cel pe care îl vedem. Aşadar, Libia, astăzi, Nigeria, mâine, apoi vom avea Kenya, Malaezia, Kazahstan, China, deci nu putem aştepta până se vor întâmpla astfel de catastrofe. Trebuie luate măsuri imediat şi Turcia este ţara aflată în cea mai critică situaţie. Suferă din aceste cauze, dar are şi dorinţa de a se implica în găsirea unei soluţii care să fie bună pentru toată lumea.