Sari la conținut
News Alert

PAȘAPORT DIPLOMATIC. Diplomat turc: Rusia este pe termen lung în Siria

 

În ciuda eforturilor diplomatice pe care le fac ţările NATO, tensiunile apărute între Rusia şi Turcia după doborârea unui avion de luptă rusesc de forţele militare turce, sunt tot mai accentuate. Relaţia dintre cei doi lideri denumiţi de presa internaţională Ţarul şi Sultanul era deja încordată încă de când Rusia a luat decizia să se implice în războiul din Siria.

Cristina Cileacu: Intervenţia militară a Rusiei în Siria a fost de multe ori criticată de preşedintele Erdogan, dar în acelaşi timp Rusia şi Turcia au multe proiecte importante împreună. Vor fi acestea afectate de intervenţia militară, veţi deveni inamici, veţi rămâne prieteni?

Mehmet Ogutcu: De-a lungul istoriei noastre comune, Turcia şi Rusia s-au înfruntat de 13 ori şi de cele mai multe ori noi am pierdut âîn faţa ruşilor. Înainte de criza din Siria, relaţiile dintre Turcia şi Rusia erau la apogeu, în mai multe feluri: schimburile comerciale erau în creştere, aveam ca scop să îl extindem la 100 de mii de dolari în următoarea decadă, aveam şedinţe interministeriale comune, colaborări la nivel energetic de la Blue Stream la Turkish Stream, centrala nucleară de la Rosatom din Mersin Akkuyu, care depinde de gazul şi petrolul rusesc, sunt companii de construcţii care au acum proiecte în Rusia, turismul se dezvoltă şi el de când nu mai vin germanii şi britanicii au început să vină ruşii. De asemenea, la nivel personal, între Putin şi Erdogan relaţiile erau la un nivel foarte bun. Se înţelegeau reciproc, ba chiar lui Erdogan i se spune „Putin al Turciei". Ceea ce se întâmplă o dată cu intrarea Rusiei în teritoriile aflate în conflict din Siria, lucru care nu a fost bine primit de Ankara, pentru că poziţia Turciei este binecunoscută şi căderea lui Assad este prioritatea numărul unu. Iar ce încearcă acum Putin să facă este să îl susţină pe Assad şi cred că a primit informaţii din partea serviciilor secrete iraniene că dacă nu se face ceva acum, Assad o să cadă pentru că poziţia lui este foarte slăbită. Cred că Putin a aşteptat până când s-a încheiat chestiunea nucleară a Iranului şi generalul Qasem s-a dus la Moscova, cred că la foarte scurt timp după decizia în cazul Iranului. Qasem Soleimani este bineînţeles o figură legendară a Gărzilor Revoluţionare care operează în afara teritoriului iranian. Cred că au făcut un plan împreună ca să se asigure că Assad nu o să cadă şi că ISIS nu se va extinde. Dar când au venit ruşii în Siria am văzut că în primele zile de atac, 57 de raiduri aeriene, 55 au fost împotriva ceea ce numim rebeli moderaţi şi doar două au fost împotriva ISIS. Pare că este o direcţie destul de clară că Rusia se va ocupa mai ales de partea vestică a Siriei. Zona Damascului, Alep, Latakia unde au şi o bază aeriană şi unde mai construiesc ceva asemănător şi vor face curat în jur, ca să arate cine sunt în faţa ISIS, Al-Nusra şi a altor musulmani moderaţi. Rusia este acolo pe termen lung, nu cred că vor pleca, poate că într-o zi Siria va fi împărţită în zone autonome, care să reprezinte şiiţii, kurzii, alawiţii, turkmenii, druzii şi arabii, cu un guvern mai slab, post-Assad, în Damasc. Dar în acest moment când nu vrea nimeni să trimită trupe pe teren ca să se ocupe de această provocare, este doar pentru a îl proteja pe Assad şi pentru a impune puterea Rusiei în Orientul Mijlociu ca un jucător global. De asemenea, vorbim despre o perioadă când sancţiunile şi scăderea preţului petrolului afectează Rusia atât de mult şi se întâmplă în momentul în care Rusia consolida Uniunea Eurasiatică, alături de Kazahstan, Belarus şi alte ţări din zonă. Rusia a vrut să arate că vor face ceea ce încerca pe vremuri Primakov (n.r. fost ministru de externe rus) să creeze o prezenţă rusă în regiune, dar de data aceasta în parteneriat cu Teheran, Bagdad, Damasc şi Hezbollah. Acest lucru indică şi un acces şiit în regiune. Dacă îmi cereţi părerea personală, sunt cumva uşurat că există o putere care încearcă să „facă curat", chiar dacă vor fi multe dificultăţi şi este de asemenea un semnal pentru SUA, mai puţin pentru Europa, pentru că asta arată intenţiile geopolitice ale Rusiei. De asemenea au un fel de binecuvântare şi susţinere din partea Chinei. A fost o navă de război chineză în apele calde ale Mediteranei, pentru a participa la exerciţii militare comune. Asta arată că regulile jocului se schimbă în timp ce se joacă în acea parte a lumii, lucruri care au de a face cu energia, securitatea, alianţele strategice din regiune.

Cristina Cileacu: Dar în acest caz, cine luptă împotriva ISIS, pentru că ei controlează o parte importantă din Siria şi de asemenea şi petrolul din acele regiuni.

Mehmet Ogutcu: În momentul de faţă regimul Assad din Damasc controlează 30% din teritoriul ţării. Numărul populaţiei este mai mare, dar teritoriul cam atât este. 70% este în mâinile rebelilor sau al ISIS. Este o diviziune naturală a muncii, din câte văd eu, SUA şi aliaţii ei are grijă de partea estică a Siriei, în timp ce Rusia se concentrează mai mult pe partea vestică, unde vor să creeze un teritoriu puternic pe care să îl protejeze de restul. Un lucru periculos este faptul că ruşii testează răbdarea turcilor şi luptătorii ruşi trag rachete prin spaţiul turc. Am înţeles că sunt aranjamente între americani şi ruşi pentru evitarea oricăror incidente, de asemenea Netanyahu a fost la Moscova şi generalii ruşi au mers la Tel Aviv, deci există un fel de aranjamente între puterile regionale, dar Turcia nu a fost încă incluse în ele. Ruşii au spus, trimiteţi-vă generalii la Moscova, iar turcii au răspuns trimiteţi-vă voi generalii la Ankara şi încă nu s-au înţeles. Există perspectiva de conflict care se extinde. Iar ruşii nu au văzut încă nimic, pentru că acum se confruntă cu o armată de luptători decapitaţi şi ar putea fi mai rău decât în Afghanistan, mă refer la ce a avut de îndurat Uniunea Sovietică. Nu cred că poporul rus nu îl va susţine pe Putin. Sunt fericiţi şi să îşi ofere resursele în Crimeea şi estul Ucrainei, pentru că sunt aproape, în viitor poate Kazahstan, Georgia, dar Siria este puţin departe şi diferită, dar au dat deja nişte semnale marilor puteri şi ţărilor din regiune că pot trage cu rachete din Marea Caspică şi acestea să lovească ţinta. Acesta este un semnal pentru a arăta că nimeni nu este imun la rachetele ruseşti. De aceea cred că poate ar trebui să ne gândim la ambele variante, ori să colaborăm cu Rusia pentru a stabiliza regiunea şi pentru a scăpa de monştrii din ISIS, dar şi pentru a crea un guvern stabil în Siria şi apoi în Irak, sau ar putea duce la mai multe confruntări între est şi vest. Iar dacă Rusia se ocupă de situaţie într-un mod mai puţin elegant, atunci anumite accidente ar putea să ducă la vorbe dure. Erdogan vorbea despre revigorarea colaborării energetice cu Putin, nu cred că acest lucru se poate întâmpla, pentru că este o interdependenţă puternică între cele două părţi. Turcia este al doilea cel mai mare consumator al Gazprom şi este o situaţie de câştig reciproc în colaborarea pe care o avem, inclusiv centrala nucleară. Nu cred că Turcia poate înlocui peste noapte alimentarea cu gaz rusesc, este nevoie de timp foarte mult pentru acest lucru. Aşa că ambele părţi vor construi împreună, este ceva ce trebuie manageriat şi poate ar fi bine ca problema siriană să fie ţinută puţin separat de restul relaţiei, lucru care este foarte greu de făcut, dar cred că trebuie să renunţăm la emoţii şi să lucrăm într-o manieră mai realistică, practică şi mai apropiată de real-politik în această relaţie. Turcia cred că realizează tot mai mult că retorica sa din trecut, legată de faptul că poate să se alăture grupului de cooperare din Shanghai, că se pot strânge relaţiile cu Rusia şi Iran, dar acum, din perspectiva acestor instabilităţi şi a insecurităţii care s-a creat în regiune, chiar dacă este o putere regională din punct de vedere economic, militar şi politic, dar şi cultural, cred că alianţa cu NATO este vitală. Şi acesta a fost şi mesajul pe care Erdogan a încercat să îl transmită la Bruxelles, de asemenea.

 Eforturile pe care le face Uniunea Europeană pentru a ţine sub control valul de refugiaţi din Orientul Mijlociu nu dau încă rezultate. Oamenii continuă să ajungă pe continentul nostru, dar ceea ce le oferă acum Europa este foarte limitat.

 Mehmet Ogutcu: Este nevoie de o solidaritate puternică în cadrul NATO, cu Uniunea Europeană, pentru a putea controla criza siriană, tragedia umană pe care o generează, avem acum oficial 2,2 milioane de sirieni în Turcia. Dar pentru că graniţa comună pe care o avem cu Siria este de 920 de km, este destul de simplu să fie trecută. Presupunerea mea, fără date clare, este că probabil avem mai mult de 3 milioane de sirieni în Turcia şi acest lucru duce la constrângeri foarte mari şi la tensiuni în Turcia. O ţară cu 77 milioane de locuitori să absoarbă mai mult de 3 milioane de oameni, presiunile sociale, economice, probelemele pe care le generează şi faptul că cei mai mulţi dintre ei vor să se îndrepte mai departe spre Europa, vor să traverseze înspre insulele greceşti şi mor pe mare, aceasta este o tragedie uriaşă pe care nu am văzut-o de zeci de ani. Şi din păcate nu este o povară pe care Turcia o împarte cu alţii, trebuie să se descurce singură cu această provocare, şi cred că este foarte important pentru Europa şi SUA să înţeleagă că trebuie să participe. Că trebuie să fie mai deschişi, în primul rând. În primul rând trebuie să se ocupe de această criză uriaşă a refugiaţilor, în al doilea rând, dacă nu găsim o soluţie crizei din Siria, în parteneriat cu Iran, Rusia şi aşa mai departe, problema se va agrava, nu o să dispară. Cu cât se implică mai repede toată lumea, cu atât mai bine. Nimeni nu este interesat să îşi trimită trupe acolo. Este un risc uriaş, o provocare uriaşă. Prin urmare nu cred că pot avea un răspuns clar şi nici altcineva, dar trebuie să avem o viziune pentru Siria, pentru ceea ce putem face împreună, în colaborare. Dacă este o redesenare a hărţii, aşa cum au făcut francezii şi britanicii în 1975, acordul Skyes-Picot, despre care am aflat în urma revoluţiei bolşevice, va fi foarte greu. Cred că ar fi nevoie să conturăm aceste graniţe astfel încât să reflecte realităţile din teren pentru kurzi, turcomani, suniţi, şiiţi, druizi, alawiţi, astfel încât, cu garanţii internaţionale să încercăm să menţinem criza în limite. Altfel va distruge întreaga regiune, saudiţii, Casa Saud este în pericol. Toţi sunt speriaţi de Iran, în Yemen, în Bahrain, acum în Siria, la fel şi Egiptul este destul de fragil sub conducerea generalului Sisi. Am văzut ce s-a întâmplat în Libia, după Gaddafi Libia este bucăţi, in Irak, bine că Al-Maliki a dispărut cu ajutorul americanilor, dar în continuare suniţii, ISIS, Bagdadul, Erbil, kurzii fac proiectul dificil de rezolvat. Iranul va fi foarte hotărât de anul viitor când va începe ridicarea treptată a sancţiunilor, pentru că are o intenţie foarte clară de a deveni o putere regională care vrea să îşi creeze propria sferă de influenţă -Semiluna Shiită- care este deja în formare, iar dacă se încearcă şi o creare a unei Semiluni Sunite, va fi ceva foarte periculos. Cred că trebuie să ne descurcăm cumva cu aceste diviziuni etnice şi sectare din regiune, şi aici mare parte din implicare trebuie să revină Uniunii Europene, SUA, Chinei şi de asemenea Rusiei, în colaborare cu ţările din regiune.

Estimările specialiştilor arată că, în ciuda problemelor politice, Rusia va rămâne principalul exportator de gaz pentru următorii ani pentru Turcia. Ţările din Orientul Mijlociu deţin împreună 48% din rezerva mondială de petrol şi 43% din cea de gaz. Ce se va întâmpla cu acestea în condiţiile în care conflictele armate din regiune vor continua?

Cristina Cileacu: Cum afectează situaţia din Orientul Mijlociu resursele energetice ale Europei?

Mehmet Ogutcu: Suntem norocoşi pentru că preţul scăzut al petrolului a redus şi cererea peste tot în lume, inclusiv în Europa, China, India, nivelul investiţiilor este de asemenea în scădere, toate proiectele cu capital mare au fost puse în aşteptare, deci Orientul Mijlociu nu mai este atât de critic cum obişnuia să fie. Pentru SUA nu contează oricum prea mult. Sunt pe cale să devină cel mai mare producător de gaz natural din lume până în 2016, în locul Arabiei Saudite şi al Rusiei. Deci americanii nu sunt îngrijoraţi de dependenţa lor de Orientul Mijlociu. Europenii încă mai sunt dependenţi, într-o măsură mai mare, dar sunt surse alternative şi orice se întâmplă în regiune, ştim din trecut, petrolul şi gazul vor continua să curgă. Preţurile vor scădea şi vor urca în funcţie de tensiunile geopolitice din regiune, dar nu cred că Europa va fi foarte afectată de acest lucru. În ceea ce priveşte gazul natural Rusia va continua să fie cel mai mare furnizor pentru nevoile de gaz ale Europei, urmată de Norvegia şi regiunea de nord a Africii. Libia va face parte din acest peisaj mai devreme sau mai târziu, iar coridorul sudic de gaz, care merge spre Turcia din Azerbaidjan este limitat, 16 miliarde metri cubi (bcm), din care 10 sunt pentru Europa, 6 pentru Turcia şi nici nu l-aş numi coridorul sudic de gaz, pentru că atunci când vorbeşti despre un coridor ar trebui să iei în calcul cel puţin 50-60 bcm de gaz, precum NorthStream, 210 miliarde metri cubi (bcm) . Dar cred că în viitor, aceste conducte TANAP şi TAP vor servi ca un magnet şi o dată ce infrastructura este pusă la locul ei va atrage şi alte conducte, din regiunea kurdă din Irak, poate din Iran, mai mult din Azerbaidjan şi poate într-o zi, dumnezeu ştie când, din Turkmenistan prin marea Caspică, acum nu este posibil din cauza rezervelor pe care le au ruşii şi iranienii. Sub conducerea lui Putin nu cred că va fi posibil acest lucru, dar dacă se va întâmpla vreodată, chiar glumesc uneori că acest gaz va putea fi trimis peste marea Caspică ca un ataşament de e-mail. Când vorbim despre securitatea energetică a Europei sau cea a stocurilor, trebuie să înţelegem jocul şi dinamica din afara Europei. Produceţi atât de multe strategii pe hârtie, planuri în diverse etape, dar multe dintre ele sunt decuplate de realitatea de pe teren. Nu este prea mult interes pentru comunitatea de afaceri, care până la urmă va lua deciziile. Lor nu le pasă care este agenda geopolitică. Le pasă doar dacă sunt vizibil comercial. Dacă sunteţi în stare să acoperiţi diferenţa şi să subvenţionaţi aceste proiecte, foarte bine. Dar sectorul privat va fi condus doar de realităţi comerciale. Trebuie să înţelegem acest lucru. De asemenea, nu cred că acordăm suficient de multă atenţie pentru a spori competitivitatea în industriile europene. Cred că Europa nu reacţionează într-o manieră eficientă, dar nu cred că ar trebui să avem aşteptări din partea unei uniuni cu 28 de ţări care au interese divergente, diferite structuri energetice, deci cum am putea combina o strategie energetică coerentă? Poate ar trebui să fie mai flexibilă, sunt regulamente în exces, standarde care sufocă Uniunea Europeană faţă de restul lumii. De aceea, uneori ne este mai bine în Turcia, fără să fim membri ai UE. În orice caz, nu cred că vom fi membri, din motive care au legătură cu Turcia, dar şi cu Uniunea Europeană. Dacă nu se întâmplă ceva major în contextul internaţional, nu cred că va fi deveni realitate prea curând, dar ar fi mai bine poate pentru Turcia să rămână în afara acestei „haine strâmte" pe care a îmbrăcat-o Europa, dar cred că se simte nevoia unui parteneriat mai apropiat. Mă refer la faptul că Turcia va deveni sau nu un membru pentru că Turcia se află la o răscruce, sunt foarte multe lucruri pe care Turcia le poate oferi, vedeţi ce se întâmplă cu refugiaţii, criza energetică, de asemenea cu proiectul uriaş al Chinei de a relua Drumul Mătăsii care să traverseze trei continente, 85 de ţări şi să creeze un volul comercial de aproape 50 trilioane de dolari. Acestea sunt proiecte uriaşe, chinezii chiar fac acest lucru, practic, în timp ce noi în Europa încă mai vorbim despre ele. Vă amintiţi de Nabucco? Am vorbit mai mult de 10 ani şi nu s-a întâmplat nimic. Banii de care aveam nevoie pentru ca acest proiect să devină operaţional erau mai puţini decât a fost nevoie pentru renovarea metroului din Budapesta. Deci, Europa eşuează în realizarea acestor proiecte uriaşe. Este mai bine să le lase pe mâna celor care chiar ştiu să opereze în mod practic.

Cristina Cileacu: Credeţi că Europa a atins o limită a puterilor sale, în acest moment?

Mehmet Ogutcu: Dacă ne uităm la SUA, vedem state unite, împreună. Aici, în Uniunea Europeană, sunteţi o uniune de ţări şi fiecare dintre ele are o agendă diferită, diferite nivele de dezvoltare, diversitate. Nu cred că se poate crea o uniune precum cea americană, de aceea trebuie să recunoaştem diversitatea şi importanţa flexibilităţii şi a practicalităţii şi nu să impunem o uniformitate de tipul celei sovietice în Uniunea Europeană. Dacă vom continua în acest fel, mi-e teamă că vom eşua în sistemul global de ... Acum Uniunea Europeană este o economie mare, dar vorbim despre îmbătrânirea populaţiei, pierderea competitivităţii, rigiditate şi un fel de psihologie restrânsă, în timp ce ar trebui să fim deschişi, să negociem cu Rusia, cu Turcia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Asia Centrală, să avem relaţii transatlantice, America Latină. Prea multe discuţii, retorică, hârtii, dar în realitate rămânem în urmă faţă de alte puteri mari. Dacă nu apare o schimbare majoră, un sens nou al misiunii, cred că viitorul UE nu va arăta foarte atrăgător şi îmi pare rău să spun acest lucru, pentru că sunt membru al Colegiului European din Bruges, sunt un eurocrat şi cred în valorile europene, dar dacă vom continua în acest fel, din păcate, rolul Europei în lume va fi unul redus. Un „pitic" politic, poate încă un „gigant" economic, dar nu vom fi capabili să concurăm cu SUA şi China, puterea cea mai importantă din ţările BRICS.