Sari la conținut

Pasaport diplomatic. Femeile din Afganistan, simbol al suferinţei

Se vorbeşte de foarte mult timp despre războiul din Afganistan, dar chiar dacă sunt implicate ţări importante, nimeni nu poate încă să prevadă un final al acestei situaţii. Femeile din această ţară au devenit un simbol al suferinţei, pentru că atunci când talibanii erau la putere le-au supus celor mai rele tratamente. Acum lucrurile stau altfel, dar asta nu înseamnă că este bine.

Războiul din Afganistan pare ceva fără sfârşit şi fără un început pe care să şi-l mai amintească multă lume. Ţara este un alt teritoriu unde, în perioada Războiului Rece s-au înfruntat superputerile SUA şi Rusia. Regimul comunist de la Kabul începea să se clatine spre finalul anilor 70 şi revoltele trebuiau oprite. Prin urmare, ruşii au invadat acest stat. Americanii erau indirect acolo, pentru că susţineau mişcările rebelilor care se opuneau comunismului. În 1989 sovieticii s-au retras şi Afganistan a devenit temporar irelevant. După atacurile din 11 septembrie, lupta pe care America a început-o împotriva terorismului a readus statul din Asia Centrală în atenţia lumii. Aici sunt acum concentrate resurse globale de combatere a terorii, dar pacea mult dorită încă nu se întrevede.

Balazs Barabas: A existat un război britanic-afgan în secolul 19, în anii '80 Uniunea Sovietică a luptat cam 10 ani în Afganistan şi de 16 ani sunt trupe americane în ţara dumneavoastră. De ce este ţara dumneavoastră o zonă atât de zbuciumată, răvăşită de invazii străine şi lupte?

Orzala Ashraf Nemat: Dacă ar fi să acceptăm un lucru despre această ţară este situaţia geopolitică. Aţi început cu britanicii, dar dacă ne uităm la această locaţie geografică cu secole în urmă, veţi vedea că aceleaşi lucruri s-au întâmplat iar şi iar. Deci este locaţia geopolitică a ţării care o face o zonă-tampon între cele două superputeri actuale. Fie că vorbim de Rusia ţaristă sau de Uniunea Sovietică în epoca modernă, lucrurile stau la fel.

În perioada în care americanii susţineau grupările rebele care se împotriveau regimului de la Kabul, preşedintele Jimmy Carter denumea Pakistanul „linia de front” pentru lupta globală împotriva comunismului. Mujahedinii erau atunci sprijiniţi să pună mâna pe putere. Între timp, lucrurile au căpătat o evoluţie greu de controlat. Cert este faptul că, la cât de complicată este acum situaţia, o instabilitate crescută în Afganistan ar avea repercursiuni periculoase pentru întreaga regiune.

Balazs Barabas: Aveţi ca ţări vecine Iran şi Pakistan. Care este conexiunea cu aceste ţări?

Orzala Ashraf Nemat: Pakistan este o ţară nouă, fondată în 1947. Istoria conflictelor cu Pakistan datează din vremurile imperiului britanic. Când s-au făcut diviziunile, Pakistan a fost declarată ţară suverană, independentă de imperiul britanic de la acea dată, în subcontinentul indian, şi s-a creat o graniţă între Afganistan şi Pakistan. O graniţă care nici astăzi nu este recunoscută de mulţi oameni care trăiesc în acea zonă. Aceasta este cauza conflictului, pentru că noi, Afganistan, ne-am câştigat independenţa în 1990. De atunci suntem independenţi dar această independenţă nu a fost recunoscută formal de puterile lumii de la acea dată. Iar opoziţia faţă de noul stat a continuat să se manifeste sub diferite forme. Dar din 1978 ceea ce s-a întâmplat din nou în istoria Afganistanului a fost din nou un conflict deschis între superputeri în acest teritoriu numit Afganistan. Până în 1978 atât SUA cât şi Uniunea Sovietică au investit în Afganistan, au dezvoltat proiecte de afaceri, regiunile s-au împărţit între nord şi sud şi chiar au fost realizate proiecte de infrastructură excelente: drumuri, fabrici, diguri, care încă sunt în curs de finalizare. Iar lucrurile mergeau bine până au decis să se implice în mod direct. Iar singurul lucru care nu a funcţionat niciodată în istorie şi nu va funcţiona niciodată, acum sau în viitor, este prezenţa fizică în ţară a unei forţe din afară, indiferent de cât de bune ar fi intenţiile sale. Deci Afganistan poate cu siguranţă să supravieţuiască prin suport, prin sprijin financiar şi politic din partea comunităţilor internaţionale, diferite ţări, inclusiv SUA, Rusia de astăzi sau chiar ţări europene. Dar o prezenţă directă şi intenţia de a impune politici s-au dovedit nefuncţionale în ţară.

Talibanii, un grup apărut în nordul Pakistanului la începutul anilor '90, au preluat puterea în Afganistan după retragerea sovieticilor. S-au impus în ţară printr-un regim Sharia cu o versiune proprie, foarte dură. Bărbaţii erau obligaţi să poarte bărbi, femeile erau complet decăzute din drepturi, nu aveau voie sa meargă la şcoală, nu aveau voie să lucreze şi erau nevoie să se acopere din cap până în picioare cu burka. Muzica şi cinematograful au fost interzise, dar nimic nu se compară cu ororile pe care le-au făcut talibanii cât au fost la putere. Vânătoarea de terorişti pe care au început-o americanii după 11 septembrie 2001 a dus la îndepărtarea regimului totalitar taliban. Însă, prezenţa numeroasă a trupelor aliate pe teritoriul Afganistanului nu îi opreşte nici acum pe aceştia din încercările de recâştigare a puterii.

Balazs Barabas: Cum au câştigat atât de multă putere talibanii?

Orzala Ashraf Nemat: Foarte simplist spus, într-o singură frază, a guvernare slabă, corupţie. Sunt principalele slăbiciuni care permit unei forţe externe să vină şi să-şi impună scopurile şi atrocităţile într-o ţară. Consider talibanii o forţă dirijată, ei nu sunt o forţă independentă, organizată în ţară, şi operează foarte uşor într-o ţară fără un guvern puternic şi responsabil.

Balazs Barabas: O forţă dirijată de cine?

Orzala Ashraf Nemat: Dirijată de forţe din regiune şi de mai departe, care îşi văd stabilitatea şi scopurile pe termen lung în perpetuarea conflictului din Afganistan.

Balazs Barabas: SUA consideră Pakistanul responsabil pentru susţinerea talibanilor. Ei spun că talibanii au bazele în Pakistan, trec în Afganistan unde comit atacuri, apoi se retrag în Pakistan. Credeţi că este atât de simplu?

Orzala Ashraf Nemat: Da şi nu. Da, pentru că există dovezi. De fiecare dată când sunt atentate sinucigaşe sunt publicate rapoarte ale forţelor de securitate şi ale serviciilor de informaţii afgane că atacul respectiv a fost organizat şi aplicat la ordinul unei persoane localizată geografic în Pakistan. Deci există încă baze active în Pakistan pentru forţe care pregătesc sau duc la capăt atacuri teroriste pe teritoriul afgan. Este evident. Dar dacă doar Pakistanul, singur conduce aceste campanii antiguvernamentale în Afganistan, eu personal mă îndoiesc. Cred că există o conjunctură complexă care profită de situaţia generală din Afganistan. Iar această conjunctură nu poate fi etichetată ca o ţară, o superputere, o ţară, o organizaţie care organizează toate acestea. E o colaborare complexă între diferite forţe, iar fiecare dintre ele are scopuri şi interese foarte precise. Iar interesele lor comune se manifestă prin terorism. Ceea ce ne face pe noi ţinta principală a acţiunilor lor.

Balazs Barabas: Deci nu putem viziualiza o stabilitate pe termen lung în Afganistan.

Orzala Ashraf Nemat: Ne-am născut încrezători. Deci n-aş putea spune că nu. Întotdeauna există speranţă pentru pace şi stabilitate în Afganistan. Dar pacea şi stabilitatea în Afganistan necesită o angajare reală şi sinceră a ţărilor care au un rol direct în stabilitatea ţării şi a regiunii. Dacă există o angajare reală a acestor superputeri, sau a acestor ţări puternice, pentru că nu mai există superputeri, atunci există posibilităţi pentru speranţă şi pace şi stabilitate de durată în ţară.

Balazs Barabas: Locuiţi la Kabul, în inima Afganistanului. Care este atmosfera acum, sentimentul populaţiei şi cum văd securitatea?

Orzala Ashraf Nemat: Din păcate ultimele săptămâni au fost cele mai violente din ultimii 16 ani. In Afganistan teama a atins un nivel îngrozitor din cauza atacurilor teroriste. Acestea au fost urmate de cazuri incidente tragice de proteste cu violenţe. Incă se investighează dacă violenţele au fost provocate de demonstranţi sau de forţele de securitate. Iar toate aceste tulburări au pus oraşul Kabul într-o stare de nesiguranţă. Şi creează în mintea oamenilor o teamă că ne întoarcem în vremurile războiului civil, când diferite grupări mujahedine luptau între ele după retragerea trupelor sovietice. Deci situaţia este extrem de fragilă, dar sunt oameni, ca mine şi mulţi alţii ca noi în ţară, care s-au educat şi au lucrat angajaţi sincer pentru schimbarea lucrurilor de la cele mai joase nivele. Deci există oameni oneşti şi în guvern şi printre ONG-urile afgane, în sectorul privat afgan care şi-au asumat toate riscurile pentru a lucra în Afganistan pentru o ţară mai bună şi o viaţă mai bună, un nivel de trai mai bun pentru toţi. Este un motiv de speranţă pentru noi, pentru stabilitatea şi pacea pe termen lung.

Chiar dacă talibanii sunt acum o organizaţie teroristă cu probleme interne datorate în principal ideologiilor pe care le adoptă, nu se dau înapoi de la comiterea de atacuri teroriste care lasă în urmă numeroase victime. Pentru că numărul atentatelor s-a intensificat şi situaţia pare să scape din nou de sub control, SUA au decis să trimită mai multe trupe în Afganistan.

Balazs Barabas: Am văzut recent şi în lunile trecute atacuri teroriste la Kabul, în Afganistan. Cât de omogenă este ţara din punct de vedere al securităţii, al ameninţărilor, al evoluţiilor societăţii?

Ragnina Hamidi: În general vorbind, pericolul există din 2006-2007 şi mai mult în afara oraşului Kabul. Deci capitala era relativ mai ferită. Am trăit la Kandahar din 2003 până la finele anului trecut şi era interesant pentru că de câte ori ne exprimam îngrijorarea despre lipsa securităţii, oamenii din Kabul spuneau: păi ce vreţi, e provincie, se poate întâmpla. Dar din păcate în ultimii 2 ani această lipsă a securităţii s-a agravat şi în capitală, s-a trecut la un nou nivel al ameninţării, evident pentru cei din Kabul dar şi în toată ţara. Oamenii gândesc: "dacă Kabul a fost atacat, atunci noi, în provincie, cum să fim apăraţi?"

Balazs Barabas: Preşedintele american Donald Trump a dat undă verde secretarului de stat al apărării James Mattis să ia orice măsuri, să retragă trupe sau să aducă şi mai multe pentru a stabiliza situaţia. Ce sfat i-aţi da?

Ragnina Hamidi: Mai multe trupe nu vor rezolva situaţia din Afganistan. Cred... nu cred, ştiu că Afganistan are nevoie de o soluţie politică, nu doar între grupurile insurgente din interiorul ţării, dar şi cu vecinii noştri, vecinii regionali, care se implică foarte adânc în situaţia noastră politică. Iar dacă vin 10 mii, 50 mii sau 100 de mii de militari în plus, doar cu o armă şi uniformă, nu văd cum prezenţa lor va schimba realitatea politică a ceea ce suntem noi ca o ţară închisă între vecini care nu sunt cei mai drăguţi din lume cu noi.

Dacă ISIS vrea să construiască de la bază un califat islamic, care să includă toată populaţia musulmană, talibanii se limitează doar la stăpânirea statului Afganistan, care să fie condus după legea Islamică. Cele două organizaţii teroriste sunt rivale, în principal datorită faptului că fiecare aderă la altă ideologie. Talibanii se supun unei forme dure a islamului sunnit, numită deobandi, care este centrată pe respingerea valorilor vestice. Membrii Daesh aleg extremismul wahhabit-salafist. Dintre cele două tipologii de religie, cea din urmă este mai brutală.

Balazs Barabas: Care este diferenţa între Statul Islamic şi talibani?

Ragnina Hamidi: Sincer, personal, ca femeie, ca mamă, ca un cetăţean al acestei lumi şi cetăţean afgan nu văd diferenţa. Singurul lucru pe care îl văd este că ambele grupări au fost implicate în mod violent în provocarea haosului, a haosului violent, că ucid, masacrează mase de oameni. Dar aşa cum sunt văzuţi, cred că ei diferă din punct de vedere geografic, deci dacă talibanii sunt localizaţi mai mult în Afganistan şi Pakistan, deci în acel context regional, ISIS sau ISIL s-au prezentat ca venind din lumea arabă din Siria, Yemen, Orientul Mijlociu. Dar cum au venit ei să-şi găsească o patrie în Afganistan, este dincolo de închipuirea mea, ca cetăţean de rând. Nu înţeleg politica la acest nivel dar mă gândesc intens că deşi ne sunt prezentaţi ca borfaşi şi criminali, tineri analfabeţi care bântuie prin sate din munţi fără curent, fără technologie, fără informaţii... am serioase dubii că aceştia sunt borfaşi, criminali analfabeţi în creierii munţilor, pentru că cunoştinţele lor, informaţiile lor, strategiile şi tacticile lor pe care le folosesc împotriva oamenilor de rând din lume par foarte depărtate de descrierea pe care am primit-o. Iar în final, întrebarea despre accesul la muniţiile pe care le folosesc împotriva umanităţii... aceste muniţii nu aparţin de grupuri criminale oarecare care vor să creeze haos în lume. Mă gândesc mult la aceste lucruri, că sunt un simplu grup străin care au venit aici în această regiune, în patria mea Afganistan şi mi-e greu să cred că nu există o putere în spatele lor.

Războiul din Afganistan continuă. Sunt foarte multe teorii despre motivele pentru care, după atât timp, această ţară nu îşi găseşte încă pacea. Dincolo de ele este realitatea unei populaţii fără perspective. Numărul refugiaţilor din Afganistan depăşeşte 6 milioane şi mulţi dintre ei ajung şi în Europa. Şi în acest caz, când ceva se întâmplă departe de noi, ne afectează mai mult decât credem. Numărul militarilor români care şi-au pierdut viaţa în Afganistan a ajuns la 25.

Balazs Barabas: Dacă presupunem că SUA îşi va retrage trupele, credeţi vă Afganistan va fi capabilă să gestioneze şi să asigure securitatea şi să formeze o ţară stabilă?

Ragnina Hamidi: Nu, nu. Nu avem resursele, nu avem armata sau personalul care să apere valorile actualului guvern. Iar acest guvern este scindat. Nu avem un guvern unitar. Atunci când Kerry a creat acest stat bicefal acum câţiva ani, cu rezultatul electoral al lui Ashraf Ghani şi Abdullah Abdullah... nu sunt un expert politic dar ştiam că este sortit eşecului. Şi este clar că nu vom rezista ca naţiune dar în cele din urmă întrebarea pe care aş pune-o este: suntem o naţiune? Chiar şi acum, cu prezenţa trupelor? Teoretic da, suntem. Dar în realitate faptul că avem mii de afgani tineri fug din ţară, pentru că vor să aibă o altă viaţă, mai bună, faptul că mulţi afgani nici nu mai sunt mândri să se considere afgani, faptul că trăim fiecare secundă cu frică, ştiind că acea secundă ar putea fi ultima pentru noi, asta e naţiune? E patriotism?

Balazs Barabas: Sunteţi pesimistă?

Ragnina Hamidi: Nu sunt pesimistă pentru că fiind credincioasă, trebuie să am speranţă. Cred într-o putere deasupra şi de dincolo de puterea lumească creată în America. Dar în acelaşi timp cred că dacă nu aducem oamenii care trebuie, minţile şi inimile care trebuie la masa negocierilor, mi-e teamă că vom continua să trăim în lumea haotică în care trăim astăzi. Nu doar în Afganistan, dar şi în atât de multe locuri din lume, inclusiv America.