Sari la conținut

Patru elevi francezi au fost convocaţi în faţa justiţiei pentru „apologia terorismului” pe Facebook

 

Ei riscă teoretic până la trei ani şi jumătate de închisoare. „Nu suntem Charlie şi nu vom fi vreodată, pui de căţea. Culegeţi ce semănaţi”, se poate citi pe pagina de Facebook a unuia dintre aceşti elevi, în vârstă de 15 ani, notează Mediafax

Mesajul, care apare în partea de jos a unei fotografii de grup, a fost descoperit marţi de unul dintre colegii lor, care l-a semnalat conducerii liceului, potrivit unei surse judiciare.

Reţinuţi, apoi eliberaţi, ei sunt convocaţi la 25 martie în faţa unui judecător pentru minori „în scopul de a fi cercetaţi pentru apologia terorismului prin intermediul unei reţele publice de comunicare”, a anunţat Parchetul din Meaux, situat la 40 de kilometri est de Paris.

Mesajele violente de pe Internet, la control

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene a făcut un apel la ONU pentru crearea unei legislaţii internaţionale care să limiteze răspândirea propagandei care îndeamnă la violenţă, ură şi moarte.

Mai mult, astfel de mesaje ar trebui tratate la fel ca şi pornografia infantilă, cenzurată deja la cererea guvernelor. Solicitarea Franţei vine la mai bine de două săptămâni de la atentatele din Franţa.