Patru mineri chinezi au fost salvați după 36 de zile sub pământ

Data publicării:
mineri china captura cctv

Foto: Captura CCTV

Operațiunea de salvare în sine a durat două ore, în timp ce cei patru bărbați au fost scoși la suprafață unul câte unul cu ajutorul unei capsule înguste, potrivit canalului televiziunii publice CCTV.

Minerii nu au suferit leziuni majore și ar putea în curând să se întoarcă acasă, a declarat un responsabil al spitalului unde au fost transportați, citat de agenția Xinhua (China Nouă).

În total, 29 de mineri au fost prinși în subteran după prăbușirea acestei mine situate la Pingyi pe 25 decembrie, din motive încă necunoscute.

Unsprezece dintre ei au fost scoși a doua zi, unul dintre ei a fost găsit mort, iar alți treisprezece sunt încă dați dispăruți.

Proprietarul minei s-a sinucis la scurt timp după catastrofă.

Acest accident este ultimul dintr-o listă foarte lungă în China, când normele de securitate sunt adesea ignorate pentru a reduce costurile, cu complicitatea responsabililor locali corupți, notează France Presse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri