Sari la conținut
News Alert

Pe picior de război. Autoritățile ucrainene au arestat o patrulă de recunoaștere a Armatei Ruse

Serviciile ucrainene de contraspionaj au anunţat că au arestat o patrulă de recunoaştere a armatei ruse. Aceasta ar fi venit în Crimeea ca să spioneze instalaţiile militare care controlează gura de vărsare a Niprului în Marea Neagră şi sunt situate în jurul oraşului Herson.

În acest timp, Occidentul se mulţumeşte să ameninţe Rusia cu sancţiuni economice. Acestea par să nu aibă efecte nici asupra planurilor militare ale preşedintelui Vladimir Putin şi nici asupra pregătirilor pentru referendumul din Crimeea, privind ruperea regiunii de Ucraina.

Şeful Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei a tras un semnal de alarmă asupra situaţiei în care se află ţara sa. Potrivit oficialului de la Kiev, Rusia a concentrat trupe importante la graniţe - 8.000 de soldaţi, 270 de tancuri, 180 de vehicule blindate, 380 de sisteme de artilerie, 18 lansatoare multiple de rachete, 140 de avioane de luptă, 90 de elicoptere de atac şi 19 vase militare.

Oficialul ucrainean a atras atenţia că militarii ruşi sunt foarte aproape de capitala Kiev.

„Avem o situaţie critică nu doar în Crimeea, dar în toată regiunea de graniţă sud-estică a Ucrainei. Şi anumite forţe militare ruseşti sunt la două-trei ore distanţă de Kiev.”, a precizat Andrei Pardubin, şeful Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei.

Avertismentul a venit chiar în momentul în care premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a fost primit la Washington de preşedintele american Barack Obama şi de secretarul de stat John Kerry. Întâlnirea a confirmat încrederea pe care Casa Albă o acordă noii conduceri de la Kiev.

„Dacă Rusia continuă pe calea de acum, nu doar noi, ci întreaga comunitate internaţională, Uniunea Europeană şi alţii vom fi nevoiţi să aplicăm costuri, pentru încălcarea de către Rusia a dreptului internaţional. Sunt foarte încrezător că întreaga comunitate internaţională va susţine guvernul ucrainean în eforturile de păstrare a unităţii şi integrităţi teritoriale a Ucrainei.”, a declarat președintele american Barack Obama.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel şi-a reiterat susţinerea pentru Ucraina: „Am fost de acord ca elementul politic al acordului de asociere trebuie semnat rapid şi vom face eforturi pentru a fi capabil să îl semnăm până la viitorul summit european”.

Oraşele şi satele din Crimeea au fost împânzite în ultimele zile de sute de afişe electorale pro-ruse. Majoritatea alătură numele şi harta Crimeei cu drapelul Rusiei, sugerând legătura de nezdruncinat dintre Moscova şi regiunea separatistă din sudul Ucrainei. În paralel, este afişată şi harta Crimeei, acoperită de sârmă ghimpată şi având în centru o zvastică, sugerând că rămânerea peninsulei în Ucraina ar echivala cu o ocupaţie nazistă.

Preşedintele interimar al Ucrainei a declarat că nu va trimite trupe în Crimeea, pentru că preferă să-şi protejeze restul graniţei de est, împărţită cu Rusia.

Între timp, liderii celor mai puternice şapte ţări ale lumii au anunţat că nu vor recunoaşte referendumul din Crimeea şi au cerut să nu fie organizat.