Sari la conținut

Pericol de foamete în Haiti, după Matthew

Pericol de foamete în Haiti, după uraganul Matthew. Până la 80 la sută dintre culturi au fost distruse, avertizează un oficial ONU. Asta în condiţiile în care mai bine de jumătate din populaţia ţării este malnutrită, potrivit ultimului raport al World Food Programme.

Pe lângă lipsa hranei, haitienii s-ar putea confrunta şi cu epidemii, atenţionează acelaşi oficial al Naţiunilor Unite. Boli letale precum febra dengue sau malaria sunt transmise de ţânţari, iar aceştia se pot dezvolta rapid în bălţile rămase după uraganul Matthew.

Haiti, cea mai săracă ţară din emisfera vestică, încă nu şi-a revenit după cutremurul devastator din 2010, în urma căruia au murit peste 316 mii de oameni.