Sari la conținut

Peste 100 de turiști britanici și francezi, evacuați din Nepal

Rude şi prieteni i-au întâmpinat pe aeroportul Stansted pe cei 120 de britanici care au reuşit să scape din iadul din Nepal. Emoţiile au fost puternice, iar lacrimile nu au putut fi stăpânite.

Megan Evans, cetăţean britanic: Este îngrozitor. Gândurile mele se duc către cei care au rămas acolo. Este atât de bine că m-am întors acasă, dar nu pot fi foarte bucuroasă, pentru că ştiu că atât de mulţi oameni suferă acolo.

Britanicii care au revenit acasă spun că supravieţuitorii rămaşi în urmă trăiesc în condiţii greu de imaginat.

Kate Penty, cetăţean britanic: Mii de oameni stau pe străzi, în parcuri şi corturi, în condiţiile în care plouă şi sunt furtuni. Nu sunt magazine deschise. Preţul alimentelor a sărit în aer, un măr costă aproape patru lire sterline. Nu este apă.

Lizzie Neely, cetăţean britanic: Am văzut atât de mulţi oameni care trăiesc sub cerul liber pe unde pot, pentru că este singurul loc unde se simt cu adevărat în siguranţă.

Emoţii au fost şi în Franţa, pe aeroportul Charles de Gaulle, unde zeci de oameni au revenit din Nepal. Ei au fost întâmpinaţi chiar de ministrul de Externe, Laurent Fabius, care a anunţat că 200 de cetăţeni francezi sunt daţi dispăruţi în Nepal.

Nathalie, cetăţean francez: M-am salvat şi am fost foarte norocoasă. Fiica mea şi soţul meu sunt în viaţă, dar am mulţi prieteni care i-au pierdut pe cei dragi. Când se întâmpla aşa ceva nici nu ştii ce să faci.

Evacuarea celor aproximativ 5.000 de străini din Nepal merge foarte greu. Aeroportul din Kathmandu are o singură pistă care este folosită atât pentru aterizarea aeronavelor cu ajutoare, cât şi pentru cele de pasageri. În aceste condiţii, mii de oameni stau de zile bune în faţa aeroportului din capitala Nepalului în speranţa că vor prinde un zbor către casă.

Citiți și
Supraviețuire miraculoasă în Nepal. Un adolescent a fost găsit în viață după șase zile de la seism
VIDEO. Drone folosite în operațiunile de salvare din Nepal