Sari la conținut

Petro Poroşenko, huiduit de ucraineni

Mai mulţi oameni l-au huiduit pe actualul preşedinte, Petro Poroşenko, nemulţumiţi că cei care i-au ucis pe manifestanţi nu au fost traşi la răspundere.

Peste o sută de protestatari şi-au pierdut viaţa în Kiev, în timpul celor trei luni de proteste. Acum, liderul statului şi premierul au depus o coroană de flori la monumentul ridicat în Piaţa Independenţei, iar pentru a marca evenimentul, la Kiev a venit şi vicepreşedintele american Joe Biden.

În noiembrie anul trecut, ucrainenii i-au cerut lui Viktor Ianukovici să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Refuzul acestuia a provocat ample proteste de stradă, iar îndepărtarea sa de la putere a dus la izbucnirea conflictului militar din estul Ucrainei.