Sari la conținut

Peugeot va plăti despăgubiri Iranului pentru că s-a retras de acolo în timpul sancțiunilor

Iranul nu va primi bani cash, dar i se vor şterge datorii, va beneficia de o serie de discounturi şi va fi parţial iertată fiindcă a continuat să producă maşini Peugeot deşi nu avea licenţă.

În timpul vizitei preşedintelui Hassan Rouhani în Franţa, Peugeot şi vechiul său partener s-au înţeles să formeze un joint venture care va investi circa 400 de milioane de euro în următorii cinci ani.

Producătorul auto se grăbeşte să-şi pună pe roate afacerile din Iran fiindcă acolo era a doua cea mai mare piaţă a sa înainte de implementarea sancţiunilor în 2012. Comunitatea internaţională a recurs la represalii economice drept răspuns la programul nuclear al Iranului, însă cele mai multe sancţiuni au fost ridicate luna trecută.