Posibile elemente BUK în epava avionului MH17, doborât în Ucraina

Data publicării:
GettyImages-452428586

Fred Westerbeke, şeful comisiei de anchetă: „Am descoperit şapte bucăţi despre care am stabilit că nu făceau parte din aeronavă. Analizele amănunţite ne duc la concluzia că probabil ele făceau parte dintr-un sistem de rachete BUK. Următorul pas este să stabilim dacă acesta ar putea fi sistemul antirachetă care a doborât cursa MH17 şi dacă se confirmă, atunci avem indicii importante pentru anchetă care ne pot ajuta să aflăm de unde a venit racheta, cine o deţinea.”

Elementele descoperite sunt importante pentru anchetă, pentru că ar putea stabili oficial şi definitiv cauzele şi responsabilii pentru prăbuşirea avionului Malaysia Airlines, în urmă cu un an.

Olanda, ţara care conduce ancheta, a anunţat că raportul final privind catastrofa aeriană va fi publicat în toamnă.

298 de oameni au murit anul trecut, când cursa MH17 a fost doborâtă de o rachetă. Ucraina şi Statele Unite i-au acuzat pe separatişti, care, la rândul lor au dat vina pentru producerea tragediei pe armata Kievului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri