Postul Fox News, implicat într-un scandal de hărțuire sexuală

Data publicării:
bill o reilly

Postul de televiziune Fox News a fost acuzat luni de jurnalista Megyn Kelly că și-a protejat fostul prezentator vedetă Bill O'Reilly, în pofida acuzațiilor de hărțuire sexuală formulate împotriva acestuia, informează Agerpres.

bill o reilly
Bill O'Reilly

Cotidianul american The New York Times a dezvăluit sâmbătă ca Bill O'Reilly a ajuns la un acord amiabil în luna ianuarie cu o colaboratoare a postului de știri care prevedea plata unei sume de 32 de milioane de dolari.

Prezentatorul de televiziune, care pentru mulți devenise imaginea Fox News, a primit un nou contract câteva luni mai târziu, chiar dacă managerii postului știau despre existența acelui acord, potrivit The New York Times.

Bill O'Reilly a fost concediat într-un final la mijlocul lunii aprilie, după ce același cotidian american a dezvăluit existența unor acorduri amiabile cu alte cinci femei care au lucrat pentru Fox News sau pentru Fox Business Network.

Acordul amiabil din luna ianuarie a fost încheiat cu o expertă în chestiuni juridice, Lis Wiehl (56 de ani), care l-a acuzat pe prezentatorul ultra-conservator de hărțuire și a susținut că între ei a avut loc „un act sexual neconsensual”.

Intervievat, înainte de publicare, de autorii articolului apărut online sâmbătă, Bill O'Reilly a respins acuzațiile de hărțuire formulate împotriva sa.

„Sunt în lumea televiziunii, în jurnalism, de 43 de ani. Nicio plângere nu a fost depusă vreodată împotriva mea de către o colegă de la resursele umane”, a declarat el, reamintind că a lucrat pentru doisprezece angajatori diferiți.

Luni însă, cunoscuta jurnalistă Megyn Kelly, o fostă prezentatoare de la Fox News, ale cărei audiențe făceau concurență celor obținute de O'Reilly până când ea s-a alăturat NBC la începutul acestui an, a dat asigurări în timpul emisiunii sale de dimineață că declarațiile fostului ei coleg de breaslă sunt false.

Ea a explicat că, în noiembrie 2016, a trimis un e-mail mai multor directori de la Fox News pentru a-și exprima indignarea față de declarațiile lui Bill O'Reilly.

În acel e-mail, ea a menționat existența unor acorduri amiabile între prezentator și mai multe femei care l-au acuzat de hărțuire, dar și faptul că, în opinia ei, conducerea postului era conștientă de aceasta.

De asemenea, potrivit lui Megyn Kelly, Bill Shine, copreședinte al Fox News la vremea respectivă, ar fi chemat-o să îi spună că „va avea grijă de Bill O'Reilly”.

„Nu voi fugi și nu mă voi ascunde pentru că nu am făcut nimic rău”, a declarat luni fostul moderator de la un post de radio conservator. „Nu știu de ce Megyn Kelly îmi face asta (...) Am ajutat-o foarte mult în carieră”, a adăugat prezentatorul de televiziune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri