Sari la conținut

Premierul grec cere restructurarea datoriei

„Vreau să îi mulţumesc fiecăruia dintre voi, indiferent pentru ce aţi votat. De acum încolo, toţi suntem o singură naţiune. Este datoria noastră să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a depăşi această criză. (...) Sunt convins că Banca Centrală Europeană realizează pe deplin ce criză umanitară există în ţara noastră. Noi suntem pregătiţi să reluăm negocierile, pe baza unui plan viabil de investiţii şi restructurare a datoriei şi care va fi acceptat de societatea greacă. Putem avea un plan viabil, doar prin restructurarea datoriei”, a insistat premierul Alexis Tsipras, după victoria obținută la referendumul pe tema austerității.

El a precizat că referendumul pe care l-a iniţiat se înscrie în cadrul european şi nu reprezintă o ruptură între Grecia şi UE.

„Începând de mâine, Grecia se va întoarce la masa de negocieri”, a anunţat Tsipras după anunţarea rezultatelor parţiale care indicau o victorie categorică a taberei antiausteritate în referendumul din Grecia.

„Prima noastră prioritate va fi să refacem funcţionarea sistemului bancar şi să readucem stabilitatea economică", a promis el.

Alexis Tsipras a avut, duminică seara, după închiderea urnelor, o conversaţie telefonică pe tema referendumului din Grecia cu preşedintele francez Francois Hollande.