Sari la conținut

Presa externă despre referendum: "Grecia se clatină la marginea prăpastiei"

Grecia e la marginea prăpastiei, iar şeful cabinetului de la Atena joacă un dublu rol: şi de erou şi de personaj negativ, remarcă jurnaliştii.

„Votul din Grecia are mai multe întrebări decât răspunsuri”, titrează britanicii de la postul Sky News. „În mod normal, întrebările de la referendum sunt destul de simple şi la fel sunt şi răspunsurile. Ţi se dă o propoziţie clară, votezi "Da" sau "Nu" şi problema e rezolvată. Marea problemă cu referendumul din Grecia e că nici întrebarea, nici răspunsul nu sunt nici pe departe simple”.

Agenţia de ştiri The Associated Press anunţă încă din titlu: „Grecii cântăresc consecinţele referendumului privind planul de salvare a ţării”. „Grecii au contemplat, sâmbătă, cum votul lor le va defini viitorul şi ce impact va avea un "Da" sau "Nu" asupra tinerilor din ţara”, mai scrie aceasta.

Într-o analiză amplă, jurnaliştii de la Washington Post notează: „Referendumul pune soarta Greciei în mâinile poporului”. Ei adaugă că, „Deşi pe buletinul de vot nu scrie asta, viitorul Greciei în Europa, supravieţuirea Guvernului şi bunăstarea populaţiei care a îndurat cea mai profundă prăbuşire economică din orice ţară dezvoltată de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace ar putea fi în joc”. „Grecii vor să voteze "Nu" pentru austeritate, dar "Da" pentru Europa”, titrează britanicii de la The Independent.

„Abia sâmbătă, la şase zile de când băncile din Grecia au intrat în concediu forţat, neliniştea la cozile de la bancomate a devenit palpabilă. Grecii, care aşteaptă cu nerăbdare referendumul de azi, care ar putea decide viitorul lor în Zona Euro, au început să simtă adevărata presiune în portofelele lor”. „Grecia, la marginea prăpastiei: turiştilor britanici li s-a spus să nu se panicheze, pe fondul avertizărilor că stocurile de alimente şi medicamente sunt insuficiente, în timp ce grecii se îndreaptă spre abis”, scriu cei de la tabloidul Daily Mail.

„Cresc temerile că hotelurile şi supermarketurile vor rămâne fără stocuri, după votul fără precedent de azi asupra măsurilor de austeritate”. Ştirea s-a propagat şi pe celelalte continente. „Tsipras este şi erou şi personaj negativ înainte de referendumului din Grecia privind planul de salvare a ţării”, scrie şi South China Morning Post, preluând un articol semnat Agence France-Presse Atena.

O publicaţie din Noua Zeelandă întreabă din titlu: „Grecia se clatină la marginea prăpastiei, dar cum a ajuns acolo?”.