Presa internațională despre scandalul „Panama Papers”

Data publicării:
lideri in panama

Şefi de stat, sportivi şi miliardari în sistemul offshore mondial, scrie cotidianul francez Le Monde, catalogând scurgerea de informaţii ca fiind de 1.500 de ori mai mare decât în cazul WikiLeaks.

E un scandal mondial de evaziune fiscală, scrie şi Le Figaro, precizând că pe lista neagră se află şi şase şefi de stat încă în exerciţiu.

Prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin printre cei menţionaţi a atras cel mai mult atenţia presei internaţionale. Cotidianul britanic The Guardian detaliază traseul celor două miliarde de dolari ce par să conducă la Vladimir Putin. The Telegraph precizează că Vladimir Putin nu este citat nominal în documentele care au ajuns în presă, dar apar trei apropiaţi ai săi şi două dintre cele mai mari bănci din Rusia.

Cele 11,5 milioane de documente arată cum „cei mai puternici şi bogaţi oameni din lume şi-au ascuns averile”. New York Times şi Washington Post citează Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, care spune că deţinerea de companii offshore nu este în sine o ilegalitate, însă de multe ori acestea sunt folosite pentru evaziune fiscală sau spălare de bani.

Români în PanamaPapers
PanamaPapers. Cum a acționat firma Mossack Fonseca
Documentele panameze. Rețeta prin care bogații lumii își ascund averile

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri