Sari la conținut

Presă: Trump nu înțelege de ce nu poate conduce țara ca pe propriile afaceri

Primele trei săptămâni la Casa Albă s-au dovedit o provocare pentru Donald Trump, scrie presa americană.

Jurnaliştii de peste Ocean au aflat din surse apropiate noului ocupant al Biroului Oval că Donald Trump nu înţelege de ce nu poate conduce ţara în acelaşi mod în care şi-a condus propriile afaceri, relatează Digi24.

Obişnuit ca întotdeauna lucrurile să se facă după propria sa voinţă, fie că vorbim de înţelegeri comerciale sau divorţuri, birocraţia aparatului guvernamental şi campaniile intense de contestare se dovedesc adevărate pietre de încercare pentru fostul om de afaceri.

Apropiaţii săi povestesc că, în ultimele săptămâni, Donald Trump a trecut de la nedumerire, la frustrare şi chiar furie.