Prima dezbatere a prezidențiabililor republicani

Data publicării:
TRUMP CANDIDAT GETTY

La rândul său, Jeb Bush, care este în urma lui Donald Trump în sondaje, spune că va lăsa faptele sale de până acum să vorbească. Fostul guvernator spune că realizările proprii îi vor aduce victoria, nu numele şi legăturile de familie.

Principalii 10 prezidenţiabili au fost întrebaţi de moderatorul dezbaterii dacă promit să-l susţină pe viitorul candidat republican, oricine ar fi el, şi să nu candideze ca independent în cazul în care nu vor fi aleşi de partid. Dintre toţi, doar Donald Trump nu a vrut să-şi ia acest angajament.

Donald Trump, afacerist: Nu pot să spun că trebuie să respect persoana care câştigă (n.red: nominalizarea partidului), dacă nu e vorba despre mine. Dacă o să câştig, am deja un avans, dacă o să fiu eu cel nominalizat, promit să nu candidez ca independent. Am multe discuţii cu toată lumea. Avem multe avantaje. Vrem să câştigăm şi o să câştigăm, dar vreau să câştig ca republican.

Atacurile au venit imediat din partea contracandidaţilor.

Rand Paul, senator: Asta e problema. Cumpără şi vinde politicieni de toate culorile. Deja începe să se gândească la Clinton. Dacă nu va candida ca republican, poate o va susţine pe Clinton sau poate va candida ca independent. Deja mizează pe mai multe lucruri, deoarece este obişnuit să cumpere politicieni.

Dezbaterea celorlalţi 7 prezidenţiabili republicani, care stau mai prost în sondaje, a fost cu mai puţine scântei. Principalele subiecte de discuţie au fost exact cele care provoacă Certuri între republicani şi democraţi : securitatea naţională, terorismul şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

Lindsey Graham, senator al statului Carolina de Sud: Dacă trebuie să monitorizez o moschee, o să monitorizez o moschee. Dacă trebuie să dau jos un zid de protecţie cibernetică, o să-l dau jos. Dacă trebuie să trimit mai multe trupe americane care să ne protejeze, o să fac asta.

Bobby Jindal, guvernatorul statului Louisiana: Sub preşedintele Obama şi secretarul Clinton, ei (n.red.: democraţii) lucrează din greu să schimbe visul american într-un coşmar european.

De asemenea, nu au lipsit atacurile la adresa lui Donald Trump.

Rick Perry, fost guvernator al statului Texas: Problema mea cu Donald Trump este că se foloseşte de statului lui de celebritate şi nu de valorile conservatoare.

Miliardarul Donald Trump are, potrivit sondajelor, cele mai mari şanse să fie candidatul Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri