Sari la conținut

Probleme în paradisul petrodolarilor

De la un grup de sate pescăreşti, Emiratele au ajuns rapid un hub financiar şi comercial uriaş tocmai datorită taxelor mici sau zero. Politica se schimbă, dar rezultatul poate fi ori reformă, ori regres.

Bate vânt de schimbare în Golful Persic, dar curenții pot mătura cu totul actuala structură a economiei. Masele îndestulate cu subvenții, stilul de viață risipitor și cheltuielile statelor paternaliste prin excelență au ajuns să mănânce prea mult dintr-un buget dependent de petrol. Față de vara trecută, cotațiile țițeiului sunt mai mici cu 65 de procente, iar diferența se vede în cuferele statelor.

Șoferii din Emiratele Arabe Unite nu mai primesc subvenții pentru benzină și doar în luna august prețul la pompă a urcat cu 24 de procente.

Și Oman și Bahrain renunță la subvenții.

Pentru Emiratele Arabe Unite, schimbarea va însemna economii de 7 miliarde de dolari anul viitor; pentru populație, însă, scumpirile bruște ar putea schimba cu totul modul de a trăi din regiune. Anii de supraconsum s-ar putea încheia. Risipa și mașinile puternice ar putea deveni curând mai puțin atractive.

Dar mediul s-ar putea înăspri și pentru corporații. Se pregătește creșterea poverii fiscale în Emiratele Arabe Unite - o țară în care singurele firme plătitoare de impozit pe profit sunt băncile străine. Exact ca în sistemele occidentale, toate companiile ar putea fi nevoite să plăteasca taxe, iar guvernul desenează deja structura unui fisc menit sa colecteze dările.

Emiratele introduc TVA-ul

Se pregătește și implementarea taxei pe valoare adăugată. Alcoolul și țigările vor fi puternic penalizate de noua politică fiscală, dar taxele vor depăși spiritul religios al regiunii. Până și mâncarea va fi taxată, deși pentru început, alimentele de bază vor fi exceptate.

Fiindcă veniturile din petrol sunt volatile, guvernul încearcă să își diversifice încasările, dar reașezarea economiei necesită răbdare.

Dubai și Abu Dhabi au devenit paradisuri ale comerțului fără taxe, dar înăsprirea mediului de afaceri ar putea pune pe fugă investitorii. Ritmul, însă, va conta. Creșterea lentă a taxelor poate oferi un mediu încă prielnic, iar direcționarea fondurilor dinspre subvenții spre educație, dezvoltare sau infrastructură poate crea o nouă economie - sustenabilă, cu adevărat puternică și mai puțin vulnerabilă la jocurile din piața petrolului.