PROTESTE LA BUDAPESTA. Studenții au ieșit din nou în stradă

Data publicării:
18122012 20proteste 20ungaria-39309

4.000 de studenţi s-au adunat în faţa Ministerului Resurselor Umane pentru a protesta faţă de politica guvernamentală şi pentru a cere reformarea sistemului de învăţământ. Tinerii spun că revendicările lor nu se referă numai la taxele universitare.

„Renunţarea la impunerea unei limite de locuri gratuite aruncă problema pe umerii universităţilor. Guvernul spune acum: în regulă, locurile nu sunt limitate, oricine poate să le ocupe, dar noi nu vă dăm bani pentru asta, ceea ce e un nonsens”, a spus Gergo Birtalan, student.

Guvernul pune condiţii celor care vor să studieze pe banii statului.

„După ce îşi iau licenţa trebuie să vrea să caute de lucru în Ungaria, trebuie să îşi declare intenţia de a munci în Ungaria”, a declarat Zoltan Balogh, ministru pentru Resurse Umane.

Tinerii nu au însă încredere în promisiunile guvernului. Ei sunt supăraţi că nu au fost invitaţi la consultări.

„Ne-am săturat de decizii care sunt luate peste capul nostru şi care sunt invalidate a doua zi”, a declarat Mate Abraham, lider al studenţilor.

Protestul studenţilor a fost susţinut şi de sindicatele cadrelor didactice. Manifestaţii de protest sunt prevăzute şi pentru zilele următoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri