Putin critică modul în care UE a gestionat criza elenă

Data publicării:
putin se uita frumos la tsipras - kremlin.ru

Foto: Kremlin.ru

Atena nu a solicitat niciun ajutor din partea Moscovei”, a declarat Vladimir Putin într-o conferinţă de presă organizată în oraşul rus Ufa, unde se desfăşoară reuniunile organizaţiei statelor emergente BRICS şi Grupului de cooperare de la Shanghai.

Liderul rus a a criticat modul în care Uniunea Europeană a gestionat în ultimii ani criza elenă.

Unde a fost Comisia Europeană când Grecia acumula datorii?!”, a întrebat retoric Putin.

„Sper că problemele economice ale Greciei se vor rezolva curând”, a subliniat preşedintele Rusiei.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri