Sari la conținut

Putin: Nu există dovezi că armata lui Assad ar fi folosit arme chimice

Preşedintele rus i-a luat apărarea aliatului său de la Damasc, într-un interviu pentru Le Figaro. Aflat în vizită în Franţa, liderul de la Kremlin a spus că nu există nicio dovadă că Bashar al-Assad ar fi folosit arme chimice împotriva populaţiei. Declaraţia a fost făcută la o zi după întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Emmanuel Macron, la finalul căreia preşedintele Franţei a afirmat că ţara sa nu-i va ierta pe cei care folosesc astfel de arme împotriva civililor.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Dacă armata preşedintelui Assad ar fi folosit arme chimice, atunci inevitabil ar fi rămas urme. Metodele moderne de control le-ar fi depistat imediat. Dar toţi au refuzat să verifice. Nu există nicio dovadă că arme chimice au fost utilizate de Assad. Suntem convinşi că este vorba doar de o provocare şi că Assad nu a folosit aceste arme.