Sari la conținut

Recep Erdogan, prima reacție după atentatul de la Ankara

Sute de kurzi s-au luat la bătaie cu poliţiştii turci în sud-estul ţării, zonă în care armata a declanşat operaţiuni împotriva rebelilor din Partidul Muncitorilor. Oamenii au aruncat cu pietre în forţele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Totul, în contextul în care Partidul Muncitorilor din Kurdistan este considerat, alături de Statul Islamic, suspect în cazul atacului terorist de sâmbătă.

Numan Kurtulmus, vicepremierul Turciei: Atentatul seamănă cu cel de la Suruc.

Există, însă, voci care nu cred în niciuna dintre aceste variante. Unii analişti consideră că atacul ar fi fost pus la cale chiar de susţinători de-ai preşedintelui Recep Erdogan. Dar acuzaţiile sunt respinse de către autorităţile de la Ankara, care susţin că au arestat deja un număr mare de oameni care au avut legătură cu atacul sângeros de sâmbătă.

Numan Kurtulmus, vicepremierul Turciei: Au fost doi atacatori sinucigaşi. Credem că au folosit TNT pentru bombe. Fiecare dintre ei avea cinci kilograme de explozibili. După modul în care atacul s-a petrecut, după modul în care bombele au explodat, toate astea sunt similare cu atacul cu bombă de la Suruc.

În timp ce politicienii aruncă vina de la unul la altul, rudele celor ucişi le-au adus victimelor un ultim omagiu. Au ţinut un moment de reculegere şi au depus flori în faţa gării principale din Ankara. Un gest asemănător a fost făcut şi de ambasadorii ţărilor Uniunii Europene, acreditaţi în capitala turcă.