Record | Cel mai lung zbor comercial operat vreodată exclusiv de femei

Data publicării:
air india piloti

Air India a anunțat pe pagina sa de Facebook „înregistrarea unui record mondial” cu o cursă în care femeile au asigurat pilotarea aparatului de zbor, serviciile de la bord, precum și activitățile conexe de la sol.

Cunoscută pentru concedierile masive ale însoțitoarelor de bord supraponderale, Air India a explicat că acțiunea inedită de luni a fost organizată pentru a marca Ziua Internațională a Femeii, 8 martie. În acest sens, marți vor fi efectuate „alte zboruri similare”, după cum a menționat compania pe contul său de Twitter. 

Air India a decis în 2006 ca însoțitoarele de bord supraponderale să nu mai aibă voie să efectueze curse aeriene și a concediat zece dintre acestea. Cazul a ajuns în fața instanțelor judecătorești, care au dat dreptate companiei de stat, dar două persoane s-au adresat Tribunalului Suprem și au avut câștig de cauză, în 2009.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri