Sari la conținut
News Alert

Religia şi politica | Relaţia dintre Vladimir Putin şi Patriarhul Kirill

În Statele Unite, legea spune că bisericile care susţin sau se declară împotriva unui candidat politic pierd scutirile de taxe. E un motiv suficient de bun pentru ca, în spaţiul public, să nu apară astfel de luări de poziţie din partea celor care reprezintă o confesiune sau alta. Asta nu înseamnă că politicienii nu recurg la religie, mai ales în preajma unor alegeri importante, deşi un studiu realizat de Pew Research Centre arată că trei sferturi dintre americani consideră că influenţa religiei asupra vieţii se diminuează. Totuşi, mulţi dintre cei care declară că nu fac parte din vreo confesiune recunosc că şi-ar dori ca un candidat politic să fie credincios. Sociologii spun că este vorba de un sentiment de confort al omului obişnuit, mai ales în vremuri de criză.

Martin Brusis, sociolog şi politolog: „Cred că este o o relaţie mutuală complicată între religie şi politică. Aş spune că tot ceea ce observăm acum şi ceea ce apare în presă sunt încercările politicienilor de a-şi justifica proiectele prin religie, de a forma alianţe cu Biserica şi de a-şi face cunoscute argumentele de viziune religioasă în spaţiul public”.

Campania pentru nominalizarea candidaţilor la alegerile prezidenţiale din Statele Unite nu a făcut excepţie.

Donald Trump, candidat la învestitura republicană: „Mi-am adus Biblia. Biserica Presbiteriană, Jamaica - scrisul de pe ea îi aparţine mamei mele. Are numele meu pe ea, e foarte veche. Are numele meu, adresa, totul. Am văzut-o şi mi-am spus că trebuie să o aduc şi să v-o arăt, pentru că îmi trezeşte foarte multe amintiri”.

Ted Cruz, candidat la învestitura republicană: „Sunt binecuvântat să am parte zilnic de cuvântul Domnului, din partea Scripturii, citind Scriptura. Dumnezeu vorbeşte prin intermediul Bibliei. Sunt mândru că am susţinut şi am luptat toată cariera mea pentru libertăţile religioase, împotriva planificării familiale şi în apărarea vieţii”.

Şi în Rusia, Constituţia stipulează faptul că Biserica Ortodoxă şi Kremlinul sunt două instituţii separate. Separate, dar de multe ori împreună - observă politologii. Unii cred că preşedintele Vladimir Putin ar fi foarte fericit dacă biserica ar fi complet subordonată proiectelor sale politice. Alţii spun că beneficiile sunt reciproce şi că Biserica Ortodoxă Rusă are o influenţă deloc de neglijat asupra guvernului.

Vladimir Putin: „Creştinizarea a fost decisivă pentru destinul ruşilor şi pentru civilizaţia rusă. A fost punctul de cotitură în istoria bisericii şi a laicităţii statului rus. Principiile morale ale credinţei ortodoxe au conturat, în mare măsură, caracterul nostru naţional şi mentalitatea rusă. Au dat cele mai bune calităţi ale poporului nostru şi au făcut ca Rusia să ocupe locul binemeritat în familia creştină paneuropeană”.

Cert este că buna relaţie dintre Vladimir Putin şi Patriarhul Kirill nu poate fi contestată. Prezenţa preşedintelui rus la liturghii e deja o tradiţie cunoscută şi mediatizată, iar Patriarhul e invitat adesea la Kremlin. Înainte de alegerile prezidenţiale din 2012, Kirill a declarat fără reţinere că prosperitatea şi stabilitatea de care s-a bucurat Rusia, după venirea la putere a lui Putin, au fost un miracol al lui Dumnezeu.

În Polonia, experţii vorbesc de începutul unui proces de desecularizare în această ţară, în condiţiile în care preşedintele, membrii guvernului şi şeful partidului aflat la putere promovează valorile Bisericii Catolice. Iar Biserica este foarte implicată şi vocală când vine vorba de iniţiative conforme dogmei, cum ar fi înăsprirea legii privind avorturile.

Martin Brusis, sociolog şi politolog: „Religia este o sursă de legitimare în multe state. Este valabil pentru Slovacia, Polonia, Croaţia, ţări în care Biserica Catolică a luat parte la formarea statelor. În cazul Poloniei, Biserica Catolică a fost cea care a menţinut unitatea şi continuitatea când ţara era împărţită. Biserica Catolică este cea care a organizat opoziţia împotriva regimului comunist”.