Sari la conținut

REPORTAJ. Din ruine în mahalale: Familiile de refugiaţi sirieni au găsit adăpost în cartierele sărace din Istanbul

Când cobori spre cartierul Tarlabaşî, primul sunet pe care îl auzi e cel al picamerelor care demolează clădirile vechi pentru a face loc altora noi. Dincolo de zidurile abandonate, care îşi aşteaptă sfârşitul, şi-au găsit refugiu temporar zeci de familii siriene. Pe străduţele înguste care şerpuiesc printre clădiri, primii care îţi ies în cale sunt copiii.  

Salah are 39 de ani şi a fugit din Alep cu toată familia după ce casa i-a fost bombardată în timpul războiului civil. Nu a reuşit să-şi găsească de lucru la Istanbul, aşa că îşi petrece zilele având grijă de copiii săi. Universul lor se rezumă la o cameră de doar câţiva metri pătraţi. Acolo dorm şi mănâncă.

Responsabilitatea întreţinerii familiei stă pe umerii unui singur om, fiul cel mare al lui Salah. Un copil.

Am un băiat de 12 ani care vinde apă în centru. În afară de asta nu mai avem nicio sursă de venit”, spune Salah Jemil Battal, refugiat sirian.

Pentru camera în care stau opt persoane, Salah plăteşte lunar 500 de lire turceşti, adică aproape 170 de euro. Băiatul cel mare primeşte două lire pentru fiecare sticlă de apă vândută pe străzile Istanbulului. De el depinde dacă, la finalul zilei, familia sa are ce să mănânce. Viaţa în Siria, în vremea în care ţara nu era măcinată de război, rămâne doar o amintire îndepărtată.

Dacă situaţia se îmbunătăţeşte în Siria, mi-ar plăcea să mă întorc”, spune Salah.

În Istanbul găseşti sirieni la tot pasul. Mulţi îşi petrec zilele în piaţa Taksim, unde imploră mila localnicilor şi a turiştilor. Trăiesc de pe o zi pe alta. Cei mai mulţi dintre turci sunt sătui de imaginea sărăciei şi întorc privirea.

„Cel mai tare ne deranjează copiii, pentru că s-au obişnuit să ne oprească pe stradă şi să ne ceară bani”, spune o femeie turcoaică.

În cartierul Balat, la fiecare trei-patru case, locuieşte o familie de sirieni. Se feresc să vorbească, să spună ce fac şi cum se descurcă. Oficial, sunt 300.000 în Istanbul. Neoficial - mai bine de jumătate de milion.

„De cel puţin doi ani sunt câteva familii stabilite în zona asta, care primesc şi ajutoare. Dacă vă duceţi puţin mai sus o să vedeţi un spaţiu viran. Lângă spaţiul viran este o clădire abandonată în care, într-o singură cameră, locuiesc 15 persoane”, mai spune turcoaica.

Statul turc a decis, după începerea războiului în Siria, să nu îi mai expulzeze, aşa că zeci de mii de sirieni trec graniţa, unii doar cu hainele de pe ei. E suficient să declare că au pierdut totul în urma bombardamentelor şi primesc o hârtie de la poliţie care le permite să rămână în Turcia. Nimeni nu le verifică povestea.

„Din punctul meu de vedere, politica de stat este eronată. Îi salvăm din situaţia catastrofală creată de război şi îi aducem aici, unde se confruntă tot cu o situaţie dificilă”, spune o localnica din Istanbul.

Cei mai mulţi refugiaţi au început să vină acum trei ani. Abou Anas era patronul unui magazin de haine din Damasc. După izbucnirea războiului a venit singur la Istanbul. O jumătate de an mai târziu l-a urmat şi familia. De aproape şapte luni şi-a deschis propriul restaurant, foarte aproape de Istiklal, cea mai cunoscută zonă comercială a oraşului. Aşa le-a oferit de lucru conaţionalilor, căci aproape toţi cei 60 de angajaţi sunt sirieni.

„Încerc să mă adaptez, mi-a fost şi îmi este şi acum destul de greu. Indiferent ce se întâmplă, cel mai bine trăieşti în ţara ta. Şi familia mea, şi angajaţii mei, şi eu, toţi, aşteptăm momentul în care vom putea să ne întoarcem în Siria”, spune Abou Anas.

Abou s-ar întoarce fără să clipească în Siria dacă războiul s-ar opri. Sau dacă nu ar mai exista teroriştii Statului Islamic. A văzut cum ţara sa e distrusă bucată cu bucată. Şi crede că poartă şi el o parte din vină.

„Cred că suntem un popor foarte sensibil şi sentimental, noi suntem de vină. Ne doream libertate, dar nu ştiam ce este libertatea cu adevărat”, mai spune el.

În cartierele din jurul Pieţei Taksim întâlneşti deopotrivă cerşetori, măturători de stradă, muncitorii în şaormerii sau mici afacerişti sirieni. Doar 10 la sută dintre imigranţi au avut norocul să ducă un trai mai bun ca înainte. Iar aceştia sunt sirienii care aveau un standard ridicat şi înainte de război.

Abdullah Sabbagh trăieşte departe de sărăcia din Tarlabaşî şi Balat. În Başakşehir, un cartier ridicat la ordinul preşedintelui Recep Tayyp Erdogan, macaralele nu contenesc o clipă. Acum zece ani a început construcţia unui nou cartier rezidenţial. Aici lucrează şi el. E unul dintre puţinii norocoşi, e director de marketing la una dintre cele mai importante firme de construcţii din Istanbul. Şi el e sirian, şi el a fugit acum trei ani din Alep, de teama bombardamentelor.

„Am venit aici singur, apoi, după şase - şapte luni, mi-am adus şi familia. Toată familia. Şi pe părinţii mei. Le-am explicat tot ce ţine de locul acesta, cum vom face afaceri, cum vom munci, le-am spus că trebuie să înveţe limba pentru a-şi găsi o slujbă bună. I-am sfătuit să nu accepte orice slujbă, să nu accepte unele prost plătite pentru că îi afectează şi pe ceilalţi sirieni”, spune Abdullah Sabbagh.

Pentru Abdullah, viitorul apropiat înseamnă Turcia. Vrea să strângă suficienţi bani ca să îşi deschidă propria firmă de construcţii. E convins că în Siria nu ar avea nicio şansă şi spune că ţara lui natală ar avea nevoie de cel puţin 10 ani să îşi revină. Nu va mai fi, însă, niciodată ca înainte de război.

„Pentru cei care încă trăiesc acum în Alep situaţia este foarte dificilă. Nu au altă soluţie. Poate doar să plece, dar cei care au vrut asta, au plecat deja. În oraş nu ai nici cele mai mici mijloace de subzistenţă. Jumătate din oraş este distrusă. Nu poţi face afaceri acolo, sunt în continuare lupte şi nu ştim când se vor sfârşi toate astea”, mai spune sirianul.

Opt mii de sirienii trec graniţa în Turcia în fiecare săptămână. În cei patru ani de la începerea conflictului din Siria, aproape patru milioane de refugiaţi au ajuns în ţările vecine. În urma lor rămân familii dezbinate, oraşe făcute una cu pământul şi o imensă teroare.Teroare la tot pasul. Iar aceasta va fi următoarea lor luptă, spun sirienii care au reuşit să scape: să uite ororile trăite. Speranţa acestei naţiuni stă acum în copiii săi. Nu înţeleg miza acestui război, care le-a răpit copilăria şi le-a năruit prezentul, dar ei sunt viitorul Siriei.

Citiți și:

EDIȚIE SPECIALĂ. Alertă roșie la Istanbul