Sari la conținut

RETROSPECTIVĂ | 2015, un an pentru neliniștea lumii


Pacea de la Minsk şi crearea unui nou conflict îngheţat în Ucraina

La începutul lui 2015, Ucraina părea că va domina agenda internaţională, din cauza luptelor din Donbas. Pentru a aplana tensiunile, liderii Franţei, Germaniei, Ucrainei şi Rusiei s-au întrunit la Minsk şi au încercat să găsească o cale de rezolvare a conflictului. Pe 12 februarie, după o noapte de negocieri extrem de dure, era anunţat cel de-al doilea acord de la Minsk.

Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei: „A fost extrem de dificil. Ni s-au pus condiţii inacceptabile, privind retragerea, capitularea. În ciuda acestor presiuni enorme, am respins orice fel de statut de autonomie pentru Donbas.”

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: „Este, de asemenea, un acord politic. În primul rând, o reformă constituţională care să ia în considerare drepturile legitime pentru cei ce trăiesc în Donbas.”

În cele din urmă, Ucraina a fost nevoită să recunoască o autonomie sporită a regiunilor controlate de rebelii susţinuţi de Moscova. A luat naştere astfel un nou conflict îngheţat, care, dacă nu a oprit înaintarea NATO, cel puţin a întârziat-o. O veche problemă geopolitică pentru Rusia.

După dispariţia Pactului de la Varşovia, Rusia a piedut cordonul de siguranţă din vest. Pentru Moscova, problema s-a complicat mult mai mult la începutul anilor 2000, atunci când foşti sateliţi sovietici, precum Ţările Baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România sau Bulgaria au intrat în Alianţa Nord-Atlantică.

Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse: „Dacă suntem împotriva faptului că democraţia ajunge la graniţele noastre? Prin a aduce democraţia la graniţele noastre înţelegeţi mutarea NATO lângă frontiera noastră? Asta este democraţie? NATO este un bloc militar. Aşa că nu faptul că ajunge democraţia la graniţele noastre este ceea ce ne îngrijorează, mutarea infrastructurii militare la frontiera noastră ne îngrijorează. Cum putem să nu reacţionăm la asta, cum putem să nu ne gândim la asta? Asta este ceea ce ne îngrijorează.”

În plus, amplasarea scutului antirachetă în Polonia şi România, devenit funcţional în decembrie, avea să fie considerată de către Moscova una dintre cele mai mari ameninţări la adresa siguranţei Rusiei.

Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse: „Recent au fost făcute teste ale acestui sistem antirachetă din Europa. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că, în momentele în care dezbăteam acest lucru cu partenerii americani, am avut dreptate. Au fost încercări de a ne duce în eroare pe noi şi întreaga lume. Cu alte cuvinte, am fost înşelaţi. Nu este vorba doar despre ipotetica ameninţare iraniană, care nici nu mai există, este vorba despre încercarea de a înclina balanţa strategică şi încercarea de a schimba alianţele de putere în beneficiul propriu.”

Pentru a contracara această nouă realitate geopolitică, Moscova a declanşat conflicte sau le-a întreţinut pe cele "îngheţate", moştenite de la URSS.

Rusia voia să blocheze reorientarea sateliţilor rămaşi în sfera de influenţă a Rusiei spre alte centre de putere - NATO şi Uniunea Europeană, şi să îşi asigure influenţa asupra unor regiuni considerate vitale pentru apărarea teritoriului rusesc.

Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria sunt cele mai cunoscute astfel de conflicte îngheţate. Războiul din Ucraina este ultimul şi cel mai important conflict de acest gen. Există o explicaţie clară: Ucraina şi Belarus rămăseseră ultimele avanposturi în calea înaintării NATO spre graniţele Rusiei.

Intervenţia Rusiei în Ucraina provoacă reacţia SUA şi a NATO

Disputa privind Ucraina i-a obligat pe americani să-şi regândească politica din Europa şi securitatea fostelor țări comuniste, acum membre NATO.

Pentru a-și asigura aliații din Europa de Est, Statele Unite au început să detașeze trupe și tehnică militară în această regiune, inclusiv în România, tocmai pentru a preîntâmpina o acţiune similară a Rusiei precum cea din estul Ucrainei.

SUA - China, o relaţie tot mai tensionată din cauza Mării Chinei de Sud

2015 a fost un an complicat pentru Washington şi în relaţia cu Beijingul, care a profitat de puterea economică pentru a accelera reforma armatei şi a duce o politică tot mai dinamică în zonele sale de interes maxim: Pacificul de Vest şi Marea Chinei de Sud. Această ultimă zonă maritimă a constituit, de altfel, principalul motiv de dispută în 2015 între cele două mari puteri. Statele Unite contestă pretenţiile Chinei privind controlul celei mai mari părţi din Marea Chinei de Sud, motiv pentru care au trimis mai multe nave de război în apropierea insulelor artificiale construite de chinezi în regiune.

Ashton Carter, secretarul american al Apărării: „Să fie clar! Statele Unite vor zbura, naviga şi opera oriunde le permite legea internaţională, aşa cum facem în toată lumea. ”

Prin Marea Chinei de Sud trec multe rute comerciale. Potrivit convenţiilor internaţionale, zonele economice sunt împărţite acum de China, Filipine, Malaezia, Brunei, Indonezia şi Vietnam. Cu toate acestea, China revendică aproape toate insulele din această mare, chiar dacă ele sunt mai apropiate de ţărmurile altor state. Experţii chinezi susţin că aparenta îngrijorare a americanilor cu privire la libertatea de navigare în Marea Chinei de Sud nu este decât un pretext pentru a-şi menţine hegemonia în zonă.

Zhang Junshe, expert în probleme militare: „Este o provocare a suveranităţii şi securităţii Chinei. De fapt, Statele Unite au început aşa-zisul proces al libertăţii de navigaţie din 1979. În realitate, este vorba de manifestarea hegemoniei şi a bunului plac.”

SUA revin în Orientul Mijlociu la numai patru ani după ce au plecat

Între Europa de Est şi Marea Chinei de Sud, Statele Unite s-au văzut tot mai mult implicate în ultima parte a anului în jocul extrem de complicat din Orientul Mijlociu. Astfel, la numai patru ani de la retragerea trupelor americane din Irak, Washingtonul a fost obligat să crească prezenţa armatei în zonă din cauza dezvoltării grupării teroriste Stat Islamic. Deşi a promis că Statele Unite nu vor trimite din nou în zonă trupe la sol, administraţia Obama a trebuit să crească numărul experţilor militari care să instruiască şi să consilieze trupele irakiene sau kurde care luptă împotriva jihadiştilor.

Ashton Carter, secretarul american al Apărării: „Schimbările pe care le vom implementa pot fi rezumate sub denumirea de "Cei trei R" - Rakka, Ramadi şi raiduri. Nu vom da înapoi când va fi cazul să ne susţinem aliaţii capabili de atacuri prin surprindere împotriva Statului Islamic sau să întreprindem chiar noi, în mod direct, astfel de misiuni fie prin raiduri aeriene, fie prin acţiuni terestre.”

Implicarea Rusiei în Siria îngrijorează întreaga lume

Decizia administraţiei Obama privind implicarea mai intensă în Siria şi Irak vine după ce, la sfârşitul lunii septembrie, Rusia a surprins pe toată lumea, prin implicarea directă în războiul din Siria, de partea preşedintelui Bashar al-Assad.

Campania de bombardamente din aer şi de pe mare împotriva inamicilor regimului de la Damasc a îngrijorat şi, cancelariile occidentale, şi actorii locali interesaţi de soarta Siriei.

În plus, Rusia s-a aliat cu Iranul pentru a veni în sprijinul lui Bashar al Assad. Un nou motiv de îngrijorare atît pentru americani, cât şi pentru monarhiile din Golf, care nu vor să-i vadă pe iranieni extinzându-şi influenţa în lumea musulmană.

În jocul şi aşa foarte complicat din regiune s-a implicat un alt actor demn de reţinut - Turcia, care deţine a doua armată ca mărime din NATO.

Turcia doboară un avion rusesc de luptă | Rusia pregăteşte riposta

Ankara a avertizat în numeroase rânduri Rusia în privinţa implicării acesteia în Siria şi i-a cerut să nu-i mai încalce spaţiul aerian în zona graniţei comune. Pe 24 noiembrie, inevitabilul s-a produs. Aviaţia turcă a doborât un avion rusesc de vânătoare. Furia Moscovei s-a făcut simţită imediat: declaraţii dure de la Kremlin şi sancţiuni economice la adresa Turciei.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: „Nu pot să nu accentuez faptul că noi considerăm inexplicabile aceste înjunghieri pe la spate venite de la cei pe care îi consideram parteneri şi aliaţi în lupta antiteroristă. ”

Recep Erdogan, preşedintele Turciei: „Poate am fi prevenit această încălcare a spaţiului aerian. Dar trebuie să fim realişti în astfel de chestiuni. Nu ar trebui să existe încălcări. La fel şi în cazul Rusiei. Dacă vreo ţară ar încălca spaţiul aerian rus, i-ar primi cu braţele deschise? Bineînţeles că nu. ”

Incidentul a creat o nouă situaţie tensionată între Rusia şi NATO, al cărei membru este Turcia. Alianţa a făcut apel la o detensionare a situaţiei, dar este clar că relaţiile ruso-turce vor râmâne extrem de încordate mult timp de acum încolo.