Sari la conținut
News Alert

RETROSPECTIVĂ ȘI PREVIZIUNI pe plan extern. Emil Hurezeanu: A fost un ultim an de pace în Europa continentală

Urmăriți în materialul video de mai sus înregistrarea integrală a emisiunii.

Ce fel de an a fost 2014?

EMIL HUREZEANU: „A fost anul unor măsuri radicale şi un ultim an de pace în Europa continentală. După sfârșitul Războiului Rece, care n-a fost un război propriu-zis, așa cum îi zice și numele, au fost războaiele de secesiune în fosta Iugoslavie și apoi a fost o perioadă de relativă linişte, în care multe ţări, între care ne-am numărat şi noi, au făcut pasul dinspre zona gri spre UE, spre NATO şi se părea că există un modus vivendi nou între Uniunea Europeană şi Federația Rusă, chiar mai bun decât între SUA şi Federația Rusă. Deşi, după atentatele din 2011, Rusia, proaspăt condusă de Vladimir Putin, intrase într-un rol nou, de partener strategic pe frontul antiterorist, egal şi binevenit, al SUA. Ei, lucrurile s-au degradat, criza mondială a contribuit mult la crearea unei stări apăsătoare de lucruri, Federația Rusă a ieșit din calmul acomodărilor mai vechi şi iată că ceea ce Putin lansa ca avertismente mai mult sau mai puțin credibile la summitul NATO de la Bucureşti, din 2008, când s-a pus prima dată problema unui dezacord major între interesele de securitate ale UE şi NATO în raport cu Georgia, Ucraina şi deci si cu Rusia; avertismente au existat şi la conferința de securitate din 2007, de la Munchen, la care, pentru prima oară, după mulţi ani, după 17 ani, un lider rus vorbește despre posibilitatea reinstalării Războiului Rece.

Iată că ceea ce se prevestea s-a și întâmplat, anul acesta, în vria, în siajul, evenimentelor de la finalul lui 2013, mișcăriile, comoțiile publice sociale, politice, din Ucraina. Am asistat la prima tentativă de proporții - și reuşită! - care a declanșat de atunci încolo o stare de instabilitate tot mai cronicizată, de revizuire a ordinii internationale după sfârșitul Războiului Rece, prin anexarea Crimeei și transformarea unei părți din estul Ucrainei într-un teatru de operațiuni neclar, de natură războinică, expansionistă, din partea Rusiei împotriva Ucrainei, dar nu numai împotriva Ucrainei. Împotriva comunității occidentale.

Acesta este anul extern, aici este pata lui neagră, cea mai apăsătoare. Ne va însoți această nouă mișcare a Rusiei, care iese dintr-un statut, dintr-un statu quo și se îndreaptă spre altul. Într-o măsură mai mică sau mai mare, nu sunt deloc de acord occidentalii, nu sunt de acord Statele Unite și de aici pornesc posibile noi alianțe și orientări ruse înspre China, înspre India și de-aici noi fronturi de despărțire, de ruptură, nu neaparat între Est și Vest, ci între țări, între grupuri de țări și de aici un pericol de război, ceea ce e o noutate absoluta. Nu credeam toți în sfârșitul istoriei în 1990, precum Francis Fukuyama, sigur că bănuiam - și pe pielea noastră am aflat-o - că sfârșitul comunismului nu echivalează cu instaurarea capitalismului prosper și a democrației care fericește pe toată lumea. Au fost sincope, au fost întreruperi, au fost destule evenimente și conflicte, dar se părea, în orice caz, că vechiul conflict între supraputeri, între taberele Est și Vest, Federația Rusă și Statele Unite, nu se va mai repeta în timpul unei generații, pentru că nu mai existau motive, nu mai exista o miză ideologică a conflictului, toată lumea era pentru capitalism și dezvoltare democratică, pentru pluralism.

Dar iată că s-a întâmplat. Aici suntem, să vedem ce ne va aduce 2015, care nu va începe cu date schimbate faţă de mijlocul anului 2014 (...)

Nici Rusia, chiar mai puțin decât Ucraina, nu e în situația să declanşeze un astfel de război intern, practic, fraticid. O astfel de tentativă va antrena și Europa, și China, mai devreme sau mai târziu. Suntem însă în situația de a avea in continuare cam între 15 și 17 războaie pe zi, în lume. Crește rata pericolului. Războaiele au mai multe faze.

Războiul Rece a însemnat conflict militar la marginile celor două imperii și o stare de tensiune, de anormalitate.

Pericolul nu este atât de război, cât de punere sub semnul întrebării a ordinii de drept şi de fapt din lume. (...)

Această punere sub semnul întrebării a ordinii internaționale poate să declanșeze un proces de cădere a dominoului. Putin însuși a vorbit despe precedentul Kosovo”.

Soluții? Reînfrățirea Americii cu Europa

„În condițiile în care tensiunile teritoriale și criza statelor teritoriale și criza statelor naționale rămâne valabilă, atâta vreme cât Uniunea Europeană n-a devenit un concept federativ isprăvit, în condițiile în care există chiar mișcări contrare spiritului european, nu doar național-suveraniste, ca-n Franța, Mare Britanie, ci și secesioniste, centrifugale, de împrăștiere – în sudul Spaniei, în nordul Marii Britanii și-n alte părți – în aceste condiții, starea asta de transnistrizare pe care o creează la propriu și la figurat Rusia în Ucraina, după Transnistria propriu-zisă, după Georgia în 2008, ar putea să devină starea de lucruri a întregii Europe sau a întregii lumi euroasiatice, care cuprinde UE și Rusia, în anii care vin. Vom fi confruntați cu asta. CARE VOR FI REMEDIILE? Depășirea crizei, o consolidare a alianței Est-Vest în interiorul lumii occidentale – deci încheierea în 2015, așa cum vrea Merkel, așa cum vor și alții, a acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite ar fi un astfel de pas. Deci, reînfrățirea Americii cu Europa, consolidarea Uniunii Euroatlantice în detrimentul Uniunii Euroasiatice, care nu este decât un proiect de subminare a Uniunii Euroatlantice”.

ATITUDINEA CARE CÂȘTIGĂ: „Germania a dezvoltat o foarte abilă și suplă atitudine, păstrându-i pe social-democrații din coaliția guvernamentală, pe Gabriel, dar mai ales pe Frank-Steinmeier, care este ministru de externe, ca promotori pe față, deschiși, ai canalelor de comunicare, iar pe de altă partte, având în Merkel un marker foarte net al nevoii de păstrare, de menținere și chiar de agravare a sancțiunilor economice atâta vreme cât Rusia nu face concesii în tentativele ei de îngrădire, de limitare cu forța a suvernității Ucrainei. Deci, cele două atitudini sunt foarte limpezi. În istoria recentă, care a început odată cu Războiul Rece, această atitudine a câștigat. Doar această atitudine a câștigat. Nici atitudinea de destindere, de concesii, mai mari sau mai mici, nici atitudinea de luptă, de rolling-back pe care au avut-o americanii după războiul din Coreea și care a născut războiul din Coreea – nu lăsăm comunismul nicăieri să apară – ei, când lucrurile au fost doar luptă sau doar diplomație nu au mers, când s-au combinat a ieșit rețeta care a dus la sfârșitul cu bine al Războiului Rece”.

România să se întoarcă cu picioarele pe pământ. Suntem datori cu creativitate proprie

RELAȚIA CU RUSIA. „Sigur că, Rusia, propagandistic, nu ratează niciun prilej să nu atace România într-un fel sau altul, inclusiv făcând aluzie la unitatea statală teritorială artificială creată ultima dată, după al Doilea Război Mondial, cu concursul sovieticilor, care ne-au dat înapoi nordul Transilvaniei (...)

În relațiile cu partenerii occidentali, cred că noi suntem datori și cu creativitate proprie. Noi trebui să ne îmbunătățim democrația în termenii ceruți de UE, să ne îmbunătățim justiția ca să bifăm MCV-ul. Avem nevoie chiar mai mult decât atât, suntem o veche țară europeană, cu un mare potențial, trebuie să avem și propria noastra agendă. Doar să stăm în termeni reali la coada Europei prin performanțe și în termeni ideali respectăm ca guguștucii fiecare ofertă sau fiecare exigență maximă e acceptată de noi în mod maximalist, fără dezbatere. Deci, noi avem nevoie de digestie, de propriul metabolism, avem nevoie de relațiile noastre personale cu vecinii. Nu putem trece peste faptul că avem vecini schimbați. (...)

S-ar putea ca lacul rusesc de care vorbea Traian Băsescu să se fi transformat într-un lac ruso-turc foarte confortabil, de agrement pentru cele două țări. Un regim autoritarist unipersonal în Turcia seamănă cu regimul de la Moscova. S-a spus că și Ungaria emulează prin Viktor Orban un astfel de model de autoritate. Aceste țări au ceva în comun: oferă un nou model economic, un nou model societal, un nou model de suveranitate agresivă împotriva valorilor tradiționale ale Europei și ale lumii occidentale și noi suntem în situația – precum copiii de cor – de a clama toată slujba, de la început până la sfârșit, interpretăm rolul până la capăt, foarte cuminți și corecți, în timp ce rolul e schimbat, în el nu mai cred nici măcar cei care l-au compus. Cred că trebuie să ne întoarcem cu picioarele pe pământ și să începem să ne dăm seama: cine suntem și ce vrem?

Cred că un Ulise cu urechile bine înfundate și legat de catarg, încât să nu audă cântecele de sirenă, să nu se lase sedus e o postură, în anumite momente, obligatorie, dar nu văd niciun pericol de abatere de la această postură”.  

„Poate vrem prea mult să semănăm cu fruntașii clasei când ar trebui mai mult să tragem cu urechea și la celelalte lecții – să nu vrem să fim primii la sport, ca americanii. Să mai învățăm și câte ceva – și la istorie, și la geografie, mai sunt și alte materii. Și atunci, poate și americanii ne vor considera cu alți ochi. Poate ne vor da și vize. Poate parteneriatul strategic, dincolo de un scut antirachetă la Deveselu, va fi completat cu construcția unei autostrăzi...”

Citiți și: 

RETROSPECTIVĂ 2014 | Cum comentează Emil Hurezeanu cele mai importante evenimente interne ale anului
Emil Hurezeanu: Alegerea lui Klaus Iohannis oferă mai multe garanții, exista riscul de „orbanizare” a unui regim Ponta
Cum se vor face autostrăzi în epoca Iohannis