Sari la conținut

Român în Istanbul: Azi e ultima zi de concediu aici. Am evitat zona, dar la 10 m-am dus să cumpăr ceva. Atunci a avut loc explozia 

„În astfel de cazuri, orice decizie de a rămâne la un magazin sau altul, cum am fost noi, dacă să luăm cosmetice sau haine, practic au făcut diferenţa.

Acest lucru ne afectează, pentru că, rememorând toate deciziile de peste zi, toate au contat în traiectoria noastră, care a fost la aproximativ 100 m de epicentrul deflagraţiei.

Intraserăm într-un magazin care nu avea doar sticlă, ci şi pereţi către stradă. Am auzit o bubuitură puternică, care ne-a întrerupt pe toţi din activitate. În 20 de secunde, am primit un mesaj pe difuzoare de la cei de la magazin, să încercăm să evacuăm cât mai repede incinta.

Vreau să mulţumesc celor care şi-au păstrat atunci cumpătul şi ne-au evacuat pe uşa din spate, loc în care toţi turiştii şi câşiva turci am încercat să ne adăpostim, pentru că era un haos foarte mare pe stradă. Locul nostru a fost prima uşă întâlnită. La 5 metri am intrat într-un hotel, care imediat şi-a închis uşile, cu intenţia de a nu lăsa eventual alţi atentatori sau complici sau alte persoane care ar putea duce mai departe atentatul.

Am întâlnit acolo oameni care au încercat să gestioneze foarte bine situaţia.

Practic plecăm cu primul avion. Întâmplător, azi e ultima zi. Am evitat atât de mult această stradă, inclusiv ieri, am evitat ca să nu ajung într-o situaţie de risc. M-am dus la 10 ca sa iau un obiect şi să mă întorc. Tocmai acum a fost atacul”.

El a descris atmosfera din Istanbul, unde centrul este evacuat, magazionele sunt închise, iar peroanele de metrou sunt evitate.