Sari la conținut

Rusia, preocupată de activităţile NATO în Marea Neagră: "Analizăm măsuri de contracarare a posibilelor ameninţări"

Prezenţa militară în Marea Neagră a unor state neriverane riscă să provoace "o modificare substanţială a echilibrului strategic şi regional", iar Moscova analizează modalităţile prin care poate "contracara şi neutraliza posibilele ameninţări", a avertizat oficialul rus, care a adăugat că situaţia este valabilă şi în ceea ce priveşte Marea Baltică.

Reprezentantul Rusiei la NATO a mai afirmat că Moscova va analiza în detaliu deciziile de la summitul NATO din Ţara Galilor cu privire la securitatea internă, transmite Mediafax.

"Totul va face subiectul unei analize atente a instituţiilor abilitate din Rusia, în primul rând pentru stabilirea măsurilor pe care trebuie să le luăm pentru a ne asigurarea securitatea", a mai afirmat oficialul rus.

Statele din Alianţa Nord-Atlantică au promis la summitul de la Newport să menţină "o prezenţă continuă" în Europa de Est, pe fondul îngrijorărilor provocate de atitudinea Rusiei în contextul crizei din Ucraina.

Alianţa Nord-Atlantică îşi va continua misiunile de patrulare aeriană consolidate în spaţiul aerian al ţărilor baltice, va continua să mobilizeze fregate la Marea Neagră şi Marea Baltică şi va dubla exerciţiile militare în est, a anunţat preşedintele american Barack Obama la încheierea summitului NATO, amintind că Statele Unite au promis în iunie un miliard de dolari "pentru reasigurarea Europei".