Sari la conținut

S-au împlinit trei ani de la moartea fostului dictator nord-coreean Kim Jong-Il

Alături de soţie şi de zeci de oficiali de rang înalt, Kim Jong-un i-a adus un omagiu tatălui său, dictatorul care i-a condus pe nord-coreeni timp de 11 ani. Ceremonia a fost organizată în mausoleul care adăposteşte trupul fostului lider de la Phenian, iar în faţa sicriului său au fost depuse două uriaşe coroane de flori.

Fostul dictator a fost comemorat, de altfel, de toţi locuitorii capitalei Phenian. Mii de nord-coreeni s-au recules în faţa mausoleului, unde au depus buchete de flori.

Astăzi ne reculegem la statuile liderilor noştri, care şi-au dedicat viaţa oamenilor. De fiecare dată când vin aici, sunt extrem de mişcat de realizările lor, de devotamentul lor pentru ţară şi popor.

Pe 17 decembrie 2011, întreaga ţară era anunţată că "liderul suprem" a murit în timpul unei călătorii cu trenul, în interes de serviciu. Timp de 10 zile ţara a fost în doliu, iar fiul său, Kim Jong-un, a fost numit la cârma statului.

S-au împlinit deja trei ani de când l-am pierdut brusc pe generalul nostru, de când am vărsat lacrimi. Totuşi, chiar dacă timpul trece, iar munţii şi râurile se transformă, inimile noastre continuă să ardă din cauza dorului pentru el.

Coreea de Nord este singura dictatură de tip stalinist din lume, iar în timpul lui Kim Jong-il, ţara s-a cufundat într-o sărăcie cruntă. Perioada este considerată chiar mai rea decât cea în care statul a fost condus de tatăl acestuia, Kim il-Sung. Kim Jong-il a stârnit furia comunităţii internaţionale după ce Coreea de Nord și-a dezvoltat programul de înarmare nucleară.